fbpx

Spirometria – instrumentul de baza in depistarea si monitorizarea bolilor respiratorii

Societatea Romana de Pneumologie a organizat marti, 26 iunie 2012, conferinta de presa prilejuita de Ziua Mondiala a Spirometriei 2012. Evenimentele organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Spirometriei urmaresc cresterea gradului de constientizare asupra sanatatii plamanilor si bolilor respiratorii prin promovarea spirometriei, un test simplu si eficient de examinare a functiei pulmonare.

Context:

La nivel global, in ceea ce priveste mortalitatea, incidenta, prevalenta si costurile, bolile respiratorii ocupa locul secund dupa bolile cardiovasculare;
Bolile pulmonare sunt responsabile de 2 decese din 10 la nivel mondial si ucid aprox. 4 milioane de oameni in fiecare an;

Multe din bolile pulmonare pot fi prevenite sau pot fi controlate daca sunt detectate din timp. Numai 3% din cheltuielile de sanatate sunt investite in preventie, in timp ce alte 97% sunt investite in tratament.

Numarul pacientilor care mor anual in urma bolilor pulmonare va inregistra o crestere intre 2012 si 2020 din cauza BPOC, cancerului pulmonar si TB;
Bolile pulmonare costa Europa peste 100 miliarde euro/an, atat in costuri directe pentru tratament, cat si indirecte, precum zilele de munca pierdute.

Prof. dr. Florin Mihaltan – „Spirometria este instrumentul de baza care permite pneumologului sa depisteze si sa monitorizeze o multitudine de boli respiratorii. Desi nu este cunoscuta si nu are reputatia unei electrocardiograme, atat pentru pacient cat si pentru medic, este extrem de utila deoarece pe de o parte permite aflarea varstei plamanului pacientului aflat intr-un impas din cauza suferintei respiratorii, iar pe de alta parte este o modalitate de evaluare care ajuta la supravegherea impactului unui tratament; spirometria nu este o manevra dureroasa, este repetabila si standardizata. Elementele colectate prin aceasta investigatie furnizeaza date de incredere despre stadiul bolii respiratorii pacientului respectiv”.

Citeste si:  Combinatia de alcool si bauturi energizante, mai periculoasa decat alcoolul consumat simplu

Spirometria este un test de baza in explorarea functiei respiratorii; ea evalueaza cantitatea de aer pe care o persoana o poate inspira sau expira intr-o unitate de timp. Spirometria este indicata in sustinerea diagnosticului de afectiune respiratorie, evaluarea pre si postoperatorie, evaluarea impactului functional in deformari toracice si in controlul periodic al afectiunilor respiratorii.

Specialistii prezenti la conferinta atrag atentia asupra faptului ca spirometria este o investigatie la fel de simpla ca si electrocardiograma, trebuie efectuata periodic si trebuie sa fie accesibila pentru diagnostic si monitorizare in boala pulmonara.

12 MOTIVE CARE TE TRIMIT LA MEDIC PENTRU O SPIROMETRIE:

Daca raspunzi DA la oricare dintre aceste motive, programeaza-te pentru o spirometrie.

Esti sau ai fost fumator;
Respiri mai greu in ultimii ani;
Nu poti urca scarile fara a experimenta dificultati de respiratie;
Nu mai poti derula activitati sportive asa cum obisnuiai;
Esti ingrijorat de performantele din timpul exercitiilor fizice;
Tusesti de cateva luni sau ani (ex: tusea fumatorului);
Ai respiratie suieratoare;
Ai tuse expectoranta chiar daca nu esti racit;
Ai primit tratament pentru o boala pulmonara (ex: inhalator);
Esti ingrijorat de sanatatea plamanilor tai;
Simti ca nu te oxigenezi cum trebuie;
Simti un disconfort/durere cand inspiri sau expiri.

Citeste si:  Un nou studiu revolutioneaza medicina: Celulele susa embrionare pot repara inima

NOTA: Unele simptome nu sunt detectate de spirometrie. Daca pacientul are simptome precum tuse cu sange, pierdere in greutate sau dezvolta un nou simptom care se inrautateste, este important ca acesta sa consulte doctorul imediat.

Dr Roxana Nemes – „Spirometria se efectueaza optim cu pacientul sezand, iar in cazul in care acesta este fumator, pacientul nu trebuie sa fi fumat cu cel putin o ora inainte de test si sa nu prezinte semne de anxietate inaintea sau in timpul testului. Explicarea cu rabdare a tehnicii, acompaniate eventual de o demonstratie este foarte folositoare si este efectuata de tehnician inaintea efectuarii spirometriei. Pacientul trebuie sa lipeasca bine buzele in jurul piesei bucale, sa respire relaxat cateva secunde, apoi sa expire „atat de puternic si atat de rapid, incat sa-si simta plamanii complet goliti de aer”, sa respire din nou relaxat”.

Spirometria se face cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist in serviciile de spirometrie din spitalele cu sectii de pneumologie. Problema majora in Romania si nu numai este ca medicii de familie nu au in cabinete spirometre si nici nu pot urma cursuri de spirometrie (este o competenta care poate fi urmata deocamdata doar de pneumologi, alergologi si medici de boli profesionale).

Citeste si:  Normele la legea autismului nu respecta drepturile persoanelor cu TSA

Prof. dr. Florin Mihaltan – „In 2008 am realizat prima ancheta de prevalenta a bolilor respiratorii – intrebarea a fost una simpla – Ati fost testat vreodata spirometric? Doar 12% au raspuns pozitiv. Ancheta a scos in evidenta si o accesibilitate scazuta la spirometrie, sub 50% dintre cei intervievati au avut acces la test si doar 57,6% si-au controlat regulat boala respiratorie prin intermediul spirometriei. De Ziua Astmului in 2010 am testat 4250 persoane, iar in 2012 am testat aprox 12500, de 3 ori mai mult. In 2010, prin cele doua campanii Ziua Astmului si Ziua BPOC-ului am realizat 10% din numarul total de spirometrii realizate la nivel international in cadrul Campaniei World Spirometry Day (100.000 de teste in toata lumea, peste 500 de evenimente). In urma campaniei de astm din 2012, din cele 12500 de spirometrii efectuare, aproximativ o treime din cei testati au evidentiat risc de boli respiratorii”.

Sursa: Comunicat de presa Houston NPA

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.