Please select a featured image for your post
A trecut cu bine vara si dupa ce ai rabdat temperaturi de 40 de grade celsius, parca ai si uitat cum e sa fii racita, sa tusesti de parca ai fi o masina gata gata de inscris in programul rabla, sa nu iti treaca indiferent ce faci si sa te simti ca o leguma. Din pacate, sezonul toamna-iarna deschide usa larg bronsitei si altor afectiuni de genul acesta. Desi e foarte bine sa consulti medicul in cazul in care ai incercat leacurile babesti si bronsita nu a cedat, noi te sfatuim cum sa te lupti cu o bronsita incipienta si sa starpesti raul de la radacina.
Cum apare bronsita si cum o recunoastem? Bronsita inseamna inflamarea bronhiilor, inflamare care de cele mai multe ori are la baza o infectie virala, pe care o putem lua de oriunde din mediul inconjurator. Desi de cele mai multe ori, bronsita este infectioasa, adica este declansata de un microb, ea poate fi declansata si de inhalarea unor substante toxice, iritante pentru sistemul respirator. Ne plangem de obicei de bronsita, dupa ce am petrecut prea mult timp in frig, in vreme ploioasa si ceata, in fum de tigara sau in medii cu foarte mult praf.
Bronsita are perioada de incubatie de cateva zile in cazul in care este cauzata de un microb si chiar mai rapida daca este declansata de factori toxici. Simptomul principal al bronsitei ramane tusea, care se distinge de tusea obisnuita prin faptul ca este foarte seaca, dand impresia ca duce la sufocare. Dupa cateva zile, tusea isi schimba forma de manifestare, „se rupe” si va treziti ca scuipati tot felul de chestiuni. Este foarte bine de stiut ca atunci cand secretiile devin verzui, chiar cu firisoare de sange sau se asociaza cu o febra foarte mare, leacurile babesti nu mai ajuta, ci doar medicul de la urgente.
Alte simptome ale bronsitei sunt starea generala de astenie, moleseala, oboseala excesiva in ciuda faptului ca dormiti foarte mult. Prezenta in aproape toate cazurile de bronsita este senzatia de lipsa acuta de aer, de sufocare asociata cel mai des cu nasul infundat. Respirati greu, sforaiti iar nasul suiera ca o mica locomotiva. Radem si glumim, insa nu e de joaca cu bronsita si ignorarea simptomelor, fara a le trata, poate duce la afectiuni pulmonare grave.
Leacuri babesti pentru bronsita. Pentru desfundarea nasului si decongestionarea cailor respiratorii, bunica ne recomanda infuziile de busuioc uscat, 4 linguri de planta uscata la un litru de apa. Aseaza-te cu capul deasupra recipientului cu infuzia de busuioc si foloseste-te de un prosop pentru a face inhalatii. Ceaiul de busuioc se bea de 3 ori pe zi in cazul bronsitei, facand infuzie din o lingurita de busuioc la o cana de apa.
Tot bunica ne invata despre beneficiile unui saculet cu sare fierbinte amplasat pe piept. Sarea va ajuta la decongestionarea cailor respiratorii, astfel ca va veti simti multi mai usurati. Alte infuzii folosite in tratarea bronsitei sunt infuzia de marar, de cimbrisor sau de lemn dulce. Sa nu uitam nici de siropul de muguri de pin, pe care fie il puteti achizitiona de la plafar, fie se poate prepara in casa.
O reteta de sirop de muguri de pin: 100 de grame de muguri se zdrobesc intr-un mojar, apoi se amesteca cu 100 ml de alcool si se lasa la macerat peste noapte. Dimineata se toarna peste amestec 500 ml de apa fiarta si se lasa din nou la macerat timp de 6 ore. Siropul obtinut se amesteca cu 2 cani de zahar si se ia cate o lingurita de 3 ori pe zi. Efectul este garantat.
Daca trec 3-4 zile si nu vedeti nici un fel de imbunatatire, ci dimpotriva bronsita tinde sa se cronicizeze, mergeti de urgenta la doctor!