Problema anxietatii este una des intalnita. Sa ne mai referim la ea? In decursul anilor am tot acordat acesteia atentie, am vazut cum functioneaza, am propus unele variante de abordare si am incercat sa raspund la intrebari. Am lucrat in terapie cu persoane care se adresau pentru aceste stari. Unele au fost terapii scurte, altele au evoluat spre o terapie analitica in care se viza personalitatea pacientului, asa cum este ea, si vindecarea.
Ce as putea adauga acum? Ca exista fobii si stari generalizate de angoasa este o realitate descoperita de Freud, care vorbea de un proces psihic si nu de un comportament anumit. Dar aceasta anxietate pare ceva banal stiintific vorbind sau ca este o stare foarte obisnuita din alt punct de vedere – cel al cotidianului. Ca fiecare incearca sa faca ceva cu ea. Putem sa vorbim de timiditate, anxietate, fobie, teama, trac si cuvintele pot sa continuie.
Dar cum oare toate aceste randuri pot sa inlocuiasca senzatia pe care o simte cel care sufera de atacuri de panica, groaza resimtita in acel moment?
Poate ca aceasta abordare, mai curand stiintifica, sa aduca o linistire, un fapt ca nu este ceva care este inimaginabil, cum este atacul in momentul producerii sale. Sau poate o linistire a faptului ca are un nume, o identitate si se poate lucra cu ea? Sau simplul fapt ca este o stare cu care multa lume se confrunta este la fel de linistitor? Dar cand vorbim despre linistirea angoasei, nu vorbim concomitent si de mentinerea ei?
La ce bun sa linistim ceva care se va produce din nou? Dar la ce ne-ar folosi sa nu o facem? Doua intrebari contradictorii in esenta care nu par sa aiba ceva in comun si totusi par in aceeasi directie? Cand cautam linistirea, vom cauta starea de tensiunea pe care o vom diminua in timp, intrand chiar in procesul atacului de panica si devenind partea din el.
Daca o persoana este prea linistita sau prea anxioasa, nu vom putea sa avem in vedere un tratament al atacului de panica. Daca este prea linistita nu avem nici un motiv pentru a vorbi despre nelinistea sa, iar daca este prea anxioasa nu avem cum sa facem asta.
Iar daca privim diferitele ipostaze in care se gaseste o persoana si in care anxietatea este prezenta vom putea sa fim mirati de faptul ca prea putina anxietate sau prea multa produce o imposibilitate de functionare in rolul respectiv. Ca este vorba despre ceea ce face o persoana la serviciu sau de viata sa sexuala considerentele acestea raman valabile.
Ceea ce modifica insa fundamental acest punct de vedere este relatia cu celalalt. In acel moment vom vorbi despre prezenta anxietatii sau despre absenta sa in cadrul relatiilor respective. Si atunci, din perspectiva acestor roluri / ipostaze ale omului, vom regasi situatii anxioase si relatii anxioase. Uneori acestea converg, alteori acestea se diferentiaza. Vorbim despre relatii cu potential anxiogen care produc imposibilitatea actului sexual si, invers, despre relatii care sunt prea lipsite de atractie si care produc o imposibilitate a actului sexual.
Ne putem situa pe un domeniu optim, dar care este imposibil de masurat din punct de vedere obiectiv. Si atunci vom putea sa vorbim despre un optimum individual, subiectiv pe care fiecare persoana il verifica in experienta si viata sa.
De cele mai multe ori aceasta separare, intre actiune ca obiect si persoana ca obiect, pare sa se piarda. Actiunea poate constitui un substitut al unei persoane. Sa ne gandim numai la gelozia pentru locul de munca al partenerului, o situatie des intalnita. Dar si aici exista aceasta separare intre o persoana si o actiune care, intr-un plan afectiv, par sa devina congruente.