Poti preveni anemia prin dieta?

In anumite forme de anemie, dieta are un rol important. Este bine sa stim cand o alimentatie corecta rezolva problema si cand este neaparata nevoie de tratament medicamentos. Anemia apare atunci cand numarul globulelor rosii din sange scade sub limita inferioara a normalului. Rolul globulelor rosii (denumite si hematii sau eritrocite) este in principal de a transporta spre si dinspre tesuturi oxigen si respectiv dioxid de carbon. Aceste celule trebuie privite ca niste camioane care transporta in tara alimente – cand numarul lor scade, atunci in cele mai indepartate sate va ajunge mult mai putina mancare si oamenii vor fi la inceput usor speriati si nelinistiti, pentru ca mai apoi sa devina nervosi si galagiosi, cerand de mancare. Daca livrarea alimentelor continua sa fie deficitara, ba chiar absenta, cei mai slabi incep sa se imbolnaveasca, ba chiar sa dispara. Ei bine, la fel stau lucrurile si in organismul nostru.

Lipsa de fier
Dupa datele OMS, in anul 2000, doua miliarde de oameni sufereau de anemie. Anemia feripriva (data de carenta de fier in alimentatie) fiind si cea mai frecventa. Fierul este important pentru ca el este elementul-cheie din interiorul hemoglobinei – substanta ce intra in alcatuirea celulei rosii si care transporta oxigenul si dioxidul de carbon.

Citeste si:  Inelul contraceptiv, o alternativa eficienta

Cei mai afectati sunt copiii foarte mici si femeile. Un studiu relativ recent al Institutului de Ocrotire a Mamei si Copilului „Alfred Rusescu” din Bucuresti arata ca aproximativ jumatate dintre copiii nostri sunt anemici! Prichindeii de 6 luni – 1 an beau foarte mult lapte, refuzand alte alimente mai bogate in fier.

Regimul de viata vegetarian si nenumaratele „diete de slabit” pe care adolescentele si tinerele le adopta favorizeaza instalarea anemiei feriprive, mai ales daca sangerarile menstruale depasesc media. In medie, femeile pierd de doua ori mai mult fier pe luna decat barbatii.

De cat fier avem nevoie?
Cantitatea de fier necesara variaza de la un individ la altul, de la o varsta la alta. In mod normal, doza zilnica recomandata este de 18 mg. Femeile insarcinate au nevoie de 27 mg. Surse de fier: carnea rosie, vanatul, ficatul, ouale, pestele, fructele de mare.

Nu trebuie uitate zarzavaturile cu frunze verzi (salate, urzici, spanac), mazarea, prunele, stafidele. Cerealele cu vitamine si fier sunt un bun aliat impotriva anemiei feriprive la copii.

Cateva trucuri pentru a creste cantitatea de fier servita:

– Gateste in vase de fier pentru a creste macar un pic continutul de fier al mancarii;
– In loc sa pui otet este mai bine sa storci lamaie pe salata servita la masa – vitamina C creste absorbtia de fier. Dieta zilnica ar fi bine sa includa macar 250 mg de vitamina C;
– Evita sa bei ceai si cafea in apropierea orelor de masa – aceste bauturi contin substante care impiedica absorbtia fierului.

Citeste si:  Cum sa-i motivam pe copii sa-si faca temele cu interes?

Sunt anemica?
Chiar daca o scadere usoara a numarului de hematii (la menstra normala) nu se asociaza cu nici un fel de disconfort, o sangerare mai puternica poate declansa aparitia anumitor manifestari clinice. Diagnosticul se pune foarte usor prin intermediul unei analize de sange: hemoleucograma. Insa este obligatoriu ca ea sa fie interpretata de medic, tot el fiind acela care pune diagnosticul exact (am vazut mai devreme ca sunt mai multe tipuri de anemie) si prescrie tratamentul adecvat.

Dieta ajuta intotdeauna?
Din pacate, nu! Exista o serie de cauze ale anemiei (in principal cele provocate de boli ereditare) care nu se lasa influentate de alimentele care intra in dieta noastra. Cu toate acestea, dieta este unul din principalele arme de lupta impotriva anemiei feriprive (deficienta de fier) sau megaloblastice (deficienta de acid folic sau de vitamina B12).

Citeste si:  5 lucruri esentiale inainte de a merge la cumparaturi cu copiii

Anemia megaloblastica
Anemia prin carenta de acid folic apare in special la cei care nu consuma suficiente fructe si legume. Surse bune de acid folic sunt: ridichiile, soia, mazarea verde, fasolea alba, lintea, spanacul gatit, sfecla rosie, varza de Bruxelles, broccoli gatit, sparanghelul, semintele de floarea-soarelui, sucul de portocale si de ananas, zmeura, pepenele verde, alunele prajite, avocado.

Anemia prin carenta de vitamina B12 se declanseaza la cei exclusiv vegetarieni sau la cei la care nu se mai produce factorul intrinsec – o proteina secretata de stomac. Apare la persoanele cronic consumatoare de etanol sau care au suferit o interventie chirurgicala in urma careia s-a extirpat o parte sau tot stomacul. Surse de vitamina B12 sunt: carnea, ouale, lactatele.

Semne ingrijoratoare
Poti fi anemica fara sa prezinti nici un semn. Insa, pe masura ce globulele rosii se imputineaza, disconfortul se instaleaza treptat. Pot aparea: oboseala, slabiciune, piele de culoare palida, ameteala, iritabilitate, dureri de cap, maini si picioare reci, tahicardie, lipsa de aer, dureri in piept, scaderea performantelor la scoala sau la locul de munca.

Fii atenta la orice modificari simti in rutina de zi cu zi si du-te la medic.

Atentie la sanatate!


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.