Please select a featured image for your post
Ce este infertilitatea?
Infertilitatea semnifica incapacitatea de a procrea in decurs de un an de la prima tentativa ori in decurs de sase luni de la aceasta, daca varsta femeii depaseste 35 de ani. De asemenea, femeile care raman insarcinate, insa nu pot duce sarcina la termen, pot lua in calcul existenta unei probleme de fertilitate.
Infertilitatea este o problema comuna, circa 10% dintre cupluri se confrunta ori s-au confruntat cu probleme de infertilitate. In mod eronat, nu de putine ori, infertilitatea este considerata o problema feminina, insa si barbatii pot avea in egala masura probleme de infertilitate. Mai mult decat atat, procentual, o treime din problemele de infertilitate in cuplu sunt provocate de o afectiune a femeii, o alta treime sunt cauza unei afectiuni suferite de barbat, in timp ce restul sunt fie o chestiune de incompatibilitate, fie de cauze necunoscute.
Pentru ca a procrea este necesar sa se parcurga o serie de etape:
Ovarele feminine dau nastere unui ovul (ovulatie);
Ovulul trece prin tubul falopian ajungand in uter;
Un spermatozoid fecundeaza ovulul in parcursul sau catre uter;
Ovul astfel fecundat se fixeaza in interiorul uterului (implantare);
Orice modificare sau anomalie produsa in acest ciclu, se poate manifesta ca o problema de infertilitate.
Care sunt cauzele infertilitatii?
Cauzele infertilitatii la femei
In majoritatea cazurilor, infertilitatea feminina este cauzata de probleme survenite in timpul ovulatiei sau chiar lipsa acesteia. Femeile trebuie sa fie atente la eventualele semne care indica anomalii ale ovulatiei, precu menstrele neregulate sau amenoreea.
Deseori problemele de ovulatie pot fi provocate de sindromul ovarului polichistic, afectiune data de un dezechilibru hormonal care intefereaza cu ovulatia normala.
O alta cauza poate fi insuficienta ovariana primara care se manifesta prin functionarea anormala a ovarelor inainte ca femeia sa atinga varsta de 40 de ani. Insuficienta ovariana primara nu este acelasi lucru cu menopauza prematura.
Blocarea tuburilor falopiene, constiuie o cauza mai putin frecventa, care poate fi favorizata de o boala inflamatorie a pelvisului, endometrioza sau de o sarcina extrauterina anterioara.
Fibroamele uterine pot duce, de asemenea, la infertilitate. Acestea sunt tumori beningne (necanceroase) care afecteaza testul sau muschiul uterin.
Cauzele infertilitatii la barbati
In cazul barbatilor, infertilitatea poate fi cauzata in principal de o problema denumita varicocel. Aceasta apare atunci cand venele de la nivelul testiculelor sunt prea dilatate, ceea ce duce la incalzirea excesiva a acestora si contribuie la deteriorarea calitatii spermei.
Motilitatea spermei este un factor important pentru fertilitate. Unele traumatisme sau chiar fiziologia spermatozoidului pot afecta motilitatea si astfel provoca probleme de fertilitate.
Fibroza chistica, o afectiune congenitala care afecteaza glandele exocrine, poate duce la infertilitate.
Numarul redus de spermatozoizi poate cauza, de asemenea, infertilitate masculina.
Factori de risc pentru infertilitatea in cuplu
Factori de risc pentru infertilitatea la femei
Varsta (varsta constituie o problema atunci cand prima sarcina este dorita dupa 35 de ani; dupa aceasta varsta, atat activitatea ovariana, cat si calitatea ovulelor scad; in acelasi timp, creste riscul de avort spontan)
Fumatul
Consumul excesiv de alcool
Stresul
Alimentatia saraca in nutrienti esentiali
Efortul fizic sustinut (in cazul atletelor de performanta)
Subponderalitatea si supraponderalitatea
Infectiile cu transmisie sexuala
Dezechilibrele hormonale
Factori care favorizeaza infertilitatea la barbati
Consumul excesiv de alcool
Consumul de droguri
Fumatul
Varsta
Expunerea la toxine din mediul inconjurator, precum pesticidele sau plumbul
Anumite medicamente
Tratamentul cu radiatii sau chimioterapia
Anumite afectiuni renale sau endocrine
Cand este recomandat sa ne adresam unui specialist in probleme de infertilitate?
De obicei specialistii recomanda cuplurilor sa incerce sa procreeze timp de cel putin un an, pana sa ia in calcul o problema de fertilitate (sau cel putin sase luni daca varsta femeii depaseste 35 de ani).
Insa, exista o serie de semnale care ar trebui sa aduca cuplul mai devreme in cabinetul medicului specialist. Acestea includ:
Menstre neregulate sau amenoree
Menstre extrem de dureroase
Endometrioza
Boli pelviene inflamatorii
Femeia a suferit mai mult de un avort spontan
Cum este diagnosticata infertilitatea?
Medicul specialist va efectua un examen fizic al partenerilor si le va adrsea intrebari cu privire la starea generala de sanatate si istoricul sexual.
La barbati, se efectueaza un test al lichidului seminal, care urmareste sa identifice numarul, forma si motilitatea spermatozoizilor. Se poate efectua si o serie de teste hormonale, pentru evaluarea functionarii glandelor endocrine.
In cazul femeilor, primul pas este acela de a afla daca ovulatia se petrece in fiecare luna. Acest test poate dura cateva luni si se bazeaza pe monitorizarea individuala, adica pacienta isi va masura in fiecare dimineata temperatura bazala si va nota valorile inregistrate. De asemenea, va urmari orice modificari ale mucusului cervical. Medicul specialist poate recomanda si o ultra-sonografie a ovarelor. Daca ovulatia se dovedeste a se produce normal, medicul va opta pentru o serie de teste mai complexe.
Cum se trateaza infertilitatea?
Infertilitatea poate fi tratata cu medicamente, prin interventie chirurgicala, prin inseminare artificiala sau prin tehnologie de reproducere asistata. In multe cazuri, aceste metode de tratament sunt combinate.
In orice caz, insa, tratamentul ales trebuie sa ia in calcul:
Rezultatele tuturor testelor si examenelor efectuate
Perioada in care cuplul a incercat fara succes sa procreeze
Varsta partenerilor
Starea generala de sanatate a partenerilor
Preferintele partenerilor cu privire la optiunile de tratament
Deseori, infertilitatea masculina este tratata: prin eliminarea problemelor sexuale, de tipul impotentei sau ejacularii premature, cu psihoterapie si medicatie corespunzatoare; prin interventie chirurgicala in cazul in care organismul barbatului nu produce suficienti spermatozoizi sau in cazul in care motilitatea scazute este cauzata de un blocaj al canalelor seminale.
Si la femei, unele probleme fiziologice pot fi corectate prin interventie chirurgicala, in timp ce problemele de ovulatie pot fi corectate cu tratament medicamentos – acestea au deopotriva efecte pozitive si reactii adverse.
Ce este inseminarea intrauterina?
Inseminarea intrauterina este o metode de tratament al infertilitatii denumita deseori si inseminare artificiala. In cadrul procedurii, femeia este injectata cu spermatozoizi special pregatiti, fiind anterior procedurii tratata cu medicatie care stimuleaza ovulatia. Inseminarea intrauterina constituie o optiune in cazul infertilitatii usoare a barbatului, pentru femeile care au probleme cu mucusul cervical, precum si in cazul cuplurilor la care nu se poate identifica o cauza precisa a infertilitatii.
Ce este reproducerea asistata?
Reproducerea asistata se refera la un cumul de metode diferite de tratament menite sa vina in ajutorul cuplurilor infertile. In cadrul acestor procedure, ovulele sunt extrase din corpul femeii, apoi sunt puse in contact cu spermatozoizii pentru a da nastere embrionului. Embrionul este apoi plasat in uterul femeii.
Rata de succes a acestei proceduri depinde de o serie de factori, precum varsta partenerilor, cauza infertilitatii, metodele folosite, starea ovulului (viu sau criogenat), starea embrionului (viu sau criogenat).
Desi o metoda de tratament al infertilitatii scumpa si de durata, reproducerea asistata se recomanda in cazurile extreme, dupa ce toate cele optiuni au esuat. Cea mai comuna complicatie a acestei proceduri este instalarea sarcinii multiple, insa aceasta poate fi prevenita prin diferite cai.
Termenul de „reproducere asistata” include mai multe metode, precum: fertilizarea in vitro (adica fertilizarea in afara corpului, recomandata in cazurile in care tuburile falopiene ale femeii sunt blocate si/sau numarul de spermatozoizi produsi de barbat este foarte redus); transfer intrafalopian de zigot (este similara fertilizarii in vitro, fecundarea avand loc un laborator, iar embrionul este transferat in tubul falopian si nu in uter); transfer intrafalopian de gamet (implica transferarea ovulului si spermatozoizilor in tubul falopian al femeii, astfel incat fecundarea se produce in vivo); injectarea intracitoplasmica de sperma (se recomanda deseori cuplurilor la care principala problema a infertilitatii este data de calitatea spermei, realizandu-se prin injectarea unui singur spermatozoid in ovul, care odata fecundat este transferat in uter sau in tubul falopian).