Sa ai un scenariu de frica. Iti este teama ca urmeaza sa se intample ceva cu tine, cu celalalt, cu cei apropiati. Iti este frica sa cobori la metrou pentru ca se poate intampla un accident, iti este teama ca in metrou nu vei avea aer, iti este teama ca se pot pierde multe lucruri care nu sunt in controlul tau. Iti este teama sa iei liftul pentru ca s-ar putea intampla un accident. „Nu vezi cate se intampla” pare sa adauge cu un aer intelegator si care face referire de obicei la mass-media si la stirile din ea.
Iti este teama pentru copilul care merge singur la scoala, ca sotul poate sa aiba un accident sau ca bona poate sa isi piarda constiinta in timp ce sta singura cu bebelusul iar acesta va ramane singur. Iti este teama pentru examenul pe care il da adolescentul sau pentru echipa de fotbal.
Frica, teama, anxietate, angoasa… Toate sunt stari de implicare, de a fi in situatia respectiva.
Uneori aceasta teama este paralizanta, alteori poate sa fie usor de dus, de trait. In fiecare situatie este o scenariu pe care o persoana il concepe.
Absenta fricii ar fi infricosatoare, ar fi o modalitate de pierdere a capacitatii de supravietuire, de autoconservare si de neobservare a momentelor in care exista un pericol real. Prezenta ei intr-o cantitate prea mare este paralizanta pentru ca ar conduce la evitarea oricarei actiuni. Cum putem naviga intre aceste doua parti care exista si care isi propun sa te faca sa te mentina viu?
Toate aceste situatii fac obiectul psihoterapiei, al analizei lor care te poate conduce la diferite concluzii privind ceea ce este periculos si ceea ce este dorit.
Dar in fiecare situatie, in fiecare scenariu apocaliptic pe care il concepem pericolul este unul care vine din interior, din suflet, din trairea proprie. Pericolul este, evident, unul inconstient. El este receptat ca intr-un vis in acest scenariu periculos.
Daca iti este teama ca propriului tau copil i se poate intampla ceva asta poate sa porneasca din ceea ce simti pentru el – din faptul ca vrei sa ii fie bine, ca il iubesti. Dar in egala masura receptarea pericolului poate sa mai fie si dorinta de a fi impreuna cu el, de a-l proteja sau poate de a nu-l abandona. Sau dorinta de a nu fi abandonat de el – este mare, poate sa mearga singur la scoala.
Indiferent de la care situatie am porni, am ajunge la acest conflict interior, la aceasta manifestare interioara care ne pune in relatie cu ceea ce este autentic si profund in noi. Sigur ca atunci cand teama, anxietatea, angoasa ajung sa fie paralizante ele par sa ocupe intreaga viata si sa devina un mod de a fi. Unele persoane au tot felul de superstitii menite sa le asigure adaptarea la mediu, la societate, sa le permita sa fie cu altii. Urmand aceste trasee ele urmaresc sa fie in conformitate cu ceea ce inteleg ele prin normal. Este mai sigur sa verifici de cinci ori daca usa este incuiata decat sa nu mai iesi din casa pentru ca frica te domina. Este in mod sigur o modalitate de a trai cu frica.
Pe masura ce reusesti sa intelegi ceea ce se intampla cu tine, frica poate sa devina un inger pazitor si nu un drac care te impiedica sa traiesti.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.