fbpx

Cum hranesti un mic mofturos

La varsta de doi-trei ani, copilul tau poate sta la masa impreuna cu parintii si a invatat regulile mesei in familie. Dar, aflandu-se in permanenta cautare a independentei, este foarte posibil ca el sa incerce sa schimbe aceste reguli. Dintr-o data, incepe sa se strambe cand vede mancaruri noi, ignora alimentele care pana atunci ii placeau, cere gustari toata ziua, iar la masa de seara refuza sa manance. Foarte multi copii trec printr-o astfel de perioada, deci nu exista motive de ingrijorare. Important este cum reusesti sa treci peste ea, caci de asta depinde atitudinea fata de mancare pe care o va avea mai tarziu copilul tau.

Multi parinti de prescolari se plang ca cei mici nu mananca deloc sau ca mananca numai dulciuri. Cand te confrunti cu asa ceva, aminteste-ti ca tu decizi ce si cand pui pe masa, iar copilul hotaraste daca si cat va manca. Parintii care incearca sa incalce aceasta regula si recurg la amenintari si pedepse vor declansa o mica lupta pentru putere care va transforma ora mesei in cel mai neplacut moment al zilei. Trebuie sa accepti ca micutul tau incearca sa devina independent, iar masa este unul din momentele in care isi poate manifesta independenta.

Citeste si:  Fundatia Bristol-Myers Squibb lanseaza in Romania programul Bridging Cancer Care

Daca micutul refuza un anumit fel de mancare la o anumita ora, nu il certa si nu te transforma intr-o bucatareasa „la comanda” care se ridica mereu de la masa ca sa gateasca ceva diferit pentru micul tiran. In primul rand, asigura-te ca totul este in regula din punctul de vedere al sanatatii. Copilul poate refuza mancarea pentru ca ii este greata, pentru ca are febra sau pentru ca are o amigdalita care il impiedica sa inghita. Daca nu exista nicio problema medicala, pur si simplu nu ai de ce sa te enervezi sau sa te ingrijorezi. Lasa-l sa se ridice de la masa, dar nu uita sa-i amintesti ca bucataria se inchide pana la pranz sau cina. Evident ca trebuie sa-ti tii cuvantul si sa nu cedezi: nicio gustare pana la urmatoarea masa. Data viitoare cand se asaza la masa ii va fi cu adevarat foame.

Citeste si:  Infertilitatea in cuplu: cum tratam implicatiile psihologice

Multi parinti se tem ca micutii lor ar putea avea probleme de sanatate pentru ca mananca prea putin. Foarte rar se ajunge la asa ceva. Nu te poti astepta ca un copil de patru ani sa manance la fel de mult ca un adult. Chiar si la varste fragede, copilul stie sa-si satisfaca nevoile de baza, pentru ca organismul lui il invata cum sa o faca. Deci daca ii este cu adevarat foame, va manca orice ii dai. Ca parinte, trebuie doar sa ai grija ca atunci cand mananca, sa manance alimente bogate in nutrienti.

Iata si alte strategii pentru a hrani un mic mofturos:

Citeste si:  Campania pe sanatate "Accesul la sanatate este dreptul fiecaruia" - intalnire cu mediatorii sanitari

– Mananca asa cum ai vrea sa manance copilul tau.
– Organizeaza o masa in familie, cel putin o data pe zi. In timpul ei, incurajeaza conversatiile pe diverse teme.
– Ia copilul cu tine la cumparaturi. Lasa-l sa te ajute in alegerea alimentelor.
– Roaga-l sa te ajute in bucatarie. Va fi nerabdator sa guste felurile la a caror preparare a ajutat si el.
– Ajuta-l sa cultive propriile legume. Si nu trebuie sa fie rosii sau ardei gras. Ajunge un ghiveci cu marar sau alte verdeturi. Copilul va fi nerabdator sa guste mancarea preparata din zarzavaturile lui.
– Nu-l lasa sa bea sucuri. Apa este indicata, pentru ca pastreaza nivelul de hidratare si nu ia pofta de mancare, dar sucurile, mai ales cele acidulate ii umplu stomacul si nu contin elemente nutritive.
– Invita-i prietenii la masa. Copiii mananca mai bine impreuna, la gradinita sau acasa la unul din ei.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.