fbpx

Cum evitam excesele alimentare de Sarbatori?

Nu este un secret pentru nimeni ca, in perioada Sarbatorilor, tentatia de a renunta la obiceiurile alimentare sanatoase este foarte mare. De ce? Pentru ca alimentele traditionale sunt cu adevarat ispititoare, pentru ca mesele festive sunt un prilej de a petrece timp cu cei dragi, pentru ca avem mai mult timp liber decat in restul anului pe care de multe ori il umplem… mancand. Cu toate acestea, putem spune „nu” exceselor alimentare care isi vor pune amprenta asupra siluetei si ne vor da de furca in lunile ce urmeaza.

Nu va abtineti de la mancarurile care va plac. Desi poate parea paradoxal cu cat va abtineti mai mult de la anumite mancaruri, cu atat riscul de exces alimentar creste. Gustati din toate alimentele preferate, dar nu uitati un criteriu esential: cu cat portiile sunt mai mici, cu atat veti avea „loc” pentru toate bucatele apetisante.
Pentru aceasta v-ar putea fi de ajutor sa folositi farfurii mai… mici. Daca alegeti o farfurie de aperitiv in locul celei intinse, o puteti umple cu o portie mai mica. Ochii dvs. vor vedea o farfurie plina, pacalind stomacul ca a „mancat” mai mult decat a facut-o de fapt.
Evitati sa va infometati intreaga zi, doar pentru ca spre seara aveti programata o masa festiva. Organismul isi va pierde vigoarea si energia, iar senzatia de foame va fi mult mai puternica atunci cand veti ajunge intr-un final sa mancati.
Pe masa de Craciun, asigurati-va ca pe langa mancarurile traditionale, ati pregatit si cateva feluri „sanatoase” pentru a nu va departa complet de la obiceiurile alimentare de peste an. Nu excludeti din meniu legumele fierte (spre exemplu, cartofi si fasole), care pot fi o garnitura delicioasa pentru preparatele din carne si sunt, in acelasi timp, satioase.
De altfel, atunci cand gatiti tineti seama de cele mai sanatoase alternative, cu un continut caloric scazut. Spre exemplu, folositi ciocolata neagra in locul celei cu lapte, puneti cantitati mai reduse de zahar la prajituri, inlocuiti smantana si untul cu supa strecurata atunci cand faceti cartofi piure.
Un alt truc pentru a evita excesul alimentar este sa beti un pahar plin de apa inainte de masa. Unii specialisti recomanda chiar sa savurati apa (atentie nu sucuri carbogazoase care au multe calorii si niciun aport de nutrienti!) si pe parcursul mesei.
Incercati sa nu va axati doar pe mancare, atunci cand va ganditi la sarbatorile de iarna. Amintiti-va de bucuria oferirii de cadouri, de momentele frumoase pe care le petreceti cu familia, de timpul liber de care dispuneti pentru a va relaxa. Daca mancarea va ocupa „rolul” secundar pe scena sarbatorilor, riscul de excese alimentare va scadea considerabil.
De asemenea, atunci cand va aflati la o petrecere, incercati sa va amplasati cat mai departe de bufet. Serviti de acolo una sau doua gustari, apoi incercati sa faceti conversatie cu prietenii intr-o alta zona a incaperii. Ramanand in preajma bufetului, atentia va fi axata preponderent pe mancare si veti ajunge sa mancati fara sa va dati seama.
Nu renuntati la exercitiul fizic, chiar daca programul zilnic se modifica. Doar pentru ca probabil sala de gimnastica la care mergeti de obicei este inchisa de sarbatori, nu inseamna ca nu puteti face un pic de miscare. Plimbarile in aer liber sunt ideale, in special dupa servirea mesei, cand ajuta digestia, sau inainte de aceasta, pentru a va potoli poftele excesive.
Spalati-va pe dinti dupa fiecare masa. Nu doar ca va veti ingriji dantura, dar spalatul pe dinti imediat dupa masa va pune capat imediat oricarei pofte alimentare.
Nu exagerati nici cu bauturile alcoolice. La fel ca si mancarea, bauturile alcoolice pot contribui la problemele de crestere in greutate asociate perioadei de dupa sarbatori. Incercati sa consumati vin rosu sau cocteiluri fara zahar adaugat, fara a depasi cantitatea optima de doua pahare pe zi.
Nu in ultimul rand, gasiti-va timp pentru a va relaxa. De sarbatori, vrem ca totul sa fie perfect, de la cadourile pregatite celor dragi la masa de Craciun si petrecerea de Anul Nou. Cu cat nivelul de stres creste, cu atat creste si dorinta de a va „refugia” in mancare si gustari nu tocmai sanatoase.

Citeste si:  Un zambet nu lumineaza doar fata
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.