Copii si adolescentii care refuza sa mearga la scoala nu ar trebui sa fie invoiti de parinti, pentru ca exista riscul de a trece cu vederea comportamente cu implicatii psihologice majore. Psihiatrul Martin Knollmann si colegii sai explica cauzele refuzului de participare la cursuri si descriu metode de a combate aceasta problema, pe baza rezultatelor unui nou studiu.
Acest refuz de a merge la scoala dobandeste relevanta psihologica doar in masura in care are o frecventa crescuta si este insotita de simptome psihiatrice. Copii au tentative de a se eschiva scolii, in mod normal, incepand cu varsta de 11 ani, in timp ce refuzul de a merge la scoala corelat anxietatii are loc la varste mai fragede, debutand in jurul varstei de 6 ani. Aceasta categorie de copii pare a fi mai expusa la situatii de viata stresante, la care pot contribui afectiuni sau stari fizice, cum ar fi astmul sau obezitatea.
In contrast cu asa-numitul „chiul”, de care parintii sunt in necunostiinta de cauza, copiii care manifesta un comportament evitant fata de scoala, de cele mai multe ori stau acasa. Ei reusesc sa-si convinga parintii exprimandu-si tot soiul de temeri, indeosebi dimineata, cand pot acuza si diverse simptome fizice fara temei aparent pentru parinte.
Din pacate autorii studiului, nu pot spune cu certitudine cati dintre copiii care absenteaza in mod regulat de la scoala sufera de tulburari psihologice. La adolescent, absenteismul scolar este mult mai comun decat la copiii, iar anumite studii revela faptul ca baietii sunt de doua ori mai predispusi absenteismului decat fetele.
Pentru a contracara absenteismul scolar, primul pas este restabilirea mersului la cursuri in program normal. Parintii nu trebuie sa ofere copiilor invoiri sau scutiri medicale, deoarece comportamentul copilului se va deteriora ca rezultat al acestui tip de toleranta. Este indicat insa ca ei sa admita ca cel mic sau cea mica poate avea probleme mai mari decat „lenea”, pe seama careia sunt puse deseori aceste manifestari, recomanda autorii studiului.
Odata identificat comportamentul evitant al copilului, cu sprijinul unui specialist in sanatate mintala, se poate recomanda psihoterapia, insotita de medicatia corespunzatoare, acolo unde este cazul. Tratamentul exclusiv psihiatric este de regula insuficient, cand vine vorba despre copii si adolescenti. Acestia au nevoie de o retea suportiva constand in personalul scolii, profesionisti in sanatate mintala si chiar grupuri de suport adecvate varstei pentru a putea depasi problemele cu care se confrunta.
Sursa: Deutsches Aerzteblatt International