
Fobiile sunt caracterizate de o teama persistenta, irationala de anumite obiecte sau situatii. Fobiile se pot manifesta in diferite forme, frica putand fi asociata unui anumit obiect (fobie specifica) sau posibilitatii de a fi pus in dificultate intr-un context public (fobia sociala).
Stiati ca…
oamenii care sufera de fobii sunt atat de coplesiti de temerile lor incat evita pe cat posibil sa intre in contact cu obiectul „temut” sau sa se afle in situatiile de care le este frica, frica ajungand astfel sa interfereze cu abilitatea lor de a functiona normal?
fobiile specifice se refera la frica inexplicabila de un obiect sau de o situatie, spre exemplu frica de insecte, animale mici, serpi sau frica de a zbura cu avionul; in timp ce fobia sociala este frica de nu fi umilit intr-un context public, cum ar fi teama de a vorbi in public, teama de a intalni persoane noi sau teama de a participa la o discutie cu seful?
fobiile specifice pot afecta pe oricine, indiferent de varsta, in timp ce fobia sociala poate debuta in jurul varstei de 15-20 de ani, si mai rar in copilarie?
fobiile specifice sunt mai frecvente in randul femeilor, in timp ce fobiile sociale tind sa afecteze femeile si barbatii in proportii egale?
fobiile pot fi declansate de un eveniment traumatizant, precum si de o experienta directa (spre exemplu, un copil muscat de un caine poate dezvolta fobie de caini); stari emotionale inexplicabile (persoana experimenteaza un atac de panica in timpul unei activitati, pe care apoi o asociaza in mod inconstient acelei stari emotionale); o experienta la care am asistat (spre exemplu, fobia de doctori se poate manifesta la un copil care aude plansetul unui alt copil aflat in cabinetul medicului); avertismentele celorlalti (avertismentele date in mod repetat de catre parinti unui copil, pot face ca acesta sa dezvolte fobie – spre exemplu, daca i se spune frecvent sa se fereasca de caini)?
fobiile sunt tratabile cu ajutorul psihoterapiei (potrivit National Institute of Mental Health, 75% dintre persoanele cu fobii scapa de aceasta problema cu ajutorul terapiei cognitiv comportamentale) si medicatiei?
in prezenta stimulului, persoanele care sufera de fobii pot manifesta simptome fizice severe, precum dificultati de respiratie, ameteala, stari de voma, pierderea cunostintei?
pentru a veni in ajutorul unei persoane care sufera de fobii, cel mai important este sa nu luati situatia in gluma (oricat de irationala vi s-ar parea frica pe care o acuza aceasta), sa manifestati intelegere si sa o indrumati catre un specialist?
lasate netratate, fobiile pot fi asociate altor probleme de sanatate mintala severe, precum depresia, izolarea si abuzul de substante?
25 cele mai frecvente fobii, de la A la Z
Acluofobie – frica de intuneric
Claustrofobie – teama de spatii inchise
Hidrofobie – frica de apa
Acrofobie – frica de inaltimi
Cinofobie – teama de caini
Iatrofobie – frica de medici, de a merge la medic
Agliofobie – frica de durere
Elurofobie – frica de pisici
Misofobie – frica de murdarie sau contaminare
Agorafobie – frica de spatii deschise si/sau aglomerate
Entomofobie – frica de insecte
Necrofobie – frica de moarte
Arahnofobie – frica de paienjeni
Gamofobie – frica de casatorie
Ofiofobie – frica de serpi
Batofobie – frica de trepte sau de coborari abrupte
Glosofobie – frica de a vorbi in public
Ombrofobie – frica de ploaie
Belonofobie – frica de ace si injectii
Hemofobie – frica de sange
Pirofobie – frica de foc
Catagelofobie – frica de a nu fi ridiculizat
Herpetofobie – frica de reptile
Tonitrofobie – frica de tunete
Xenofobie – frica de persoane straine sau de alta nationalitate