Psihoterapia ca domeniu de referinta este importanta ca sfera de relatie. Cand se termina o psihoterapie? Cand pacientul este vindecat, adica obiectivele fixate initial sunt atinse iar cei doi decid ca a venit timpul sa se opreasca din demersul comun. Dar obiectivele initiale se transforma pe parcurs si atunci cand vorbim despre un final, ar trebui sa avem in vedere si modificarile pe care le sufera acestea.
In mod obisnuit, primele rezultate apar dupa cateva luni, odata cu aceste rezultate se produce trecerea intr-o noua etapa a terapiei. Uneori acest moment este confundat cu finalul terapiei. Daca pacientul nu mai are atacuri de panica, aceasta nu inseamna ca el s-a vindecat de anxietatea sa ci inseamna ca se poate intra in vindecare. Adica, atentia nu mai este orientata spre simptom ci spre ceea ce se intampla de fapt in viata anxioasa a pacientului. Daca pacientul nu mai are senzatia de vid interior pentru care s-a adresat initial nu inseamna ca aceasta stare depresiva a trecut ci ca se poate merge spre o faza superioara a tratamentului.
Asa este organizat psihicul si acest lucru este permanent avut in vedere. Vorbim mereu despre o functionare globala a psihicului si nu despre un aspect izolat. Uneori aceasta stare initiala poate tine si ani de zile, alteori se parcurge mai repede. Dar mereu exista o stare de confort psihic care este urmarita si atinsa de multe ori.
Ceea a fost initial un simptom poate deveni o stare mai deghizata. Aceasta deghizare face sa se transforme intr-o problematica generala. Starea de vid este inlocuita cu senzatia de neputinta, de esec, de inutilitate intr-o intreprindere sau alta. Anxietatea poate sa ia forma neputintei de a avea relatii cu ceilalti. Terapia se termina cand sentimentul global de identitate de sine este atins. Cand starea generala de a fi si de a avea este unitara.
Evident nu este o fiinta perfecta cel care a parcurs o terapie finalizata cu succes. Diferenta este data de modul in care persoana recepteaza evenimentele din viata sa, idealurile sale, esecurile sale. Toate acestea formeaza o viata care este traita in multiple forme. Nu in ultimul rand vorbim despre creativitate. O persoana isi poate folosi creativitatea in scopurile pe care si le propune. Simptomul blocheaza aceasta energie creativa in diferite moduri. Eliberat de suferinta si de simptom, pacientul poate sa fie creativ in actiunile sale si sa inteleaga atat adaptarea cat si creatia si faptul ca conflictualitatea lor este aparenta. Senzatia generala este ca ori te adaptezi ori esti creativ si faci lucruri pe care nimeni nu le crede. Aleaoriu ele pot sa aiba uneori succes dar acest succes este un joc al momentelor.
Exista o problema in a prezenta la modul general o terapie reusita pentru ca se ajunge intr-o zona atat de individuala incat aproape ca nu exista repere general valabile. Daca am transforma aceasta fraza intr-un cuvant, acesta ar fi „individualitate”. Sentimentul de a fi o persoana care este in relatie cu alte persoane, care are un prezent, un trecut si un viitor. Dar si acest lucru pare prea general. Pe dos descris este o persoana care nu are nevoie de retete pentru a exista.
Pana la urma o terapie reusita este o operatie de destructurare a tuturor schemelor care au fost impuse cu forta in decursul timpului, in diferite moduri. Prin aceasta terapia este opusul educatiei dar un opus care nu exclude educatia. Este o relatie dialectica asa cum fructul se opune florii. Cand apare fructul, floarea nu mai exista dar este prezenta in istoria fructului. Dar sa nu-l redescoperim pe Hegel si sa stabilim ca psihoterapia are si un final care este posibil si care este si asemanator cu obiectivele initiale, dar si diferit de ele.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.