fbpx

CNFR 2010 a reunit disciplinele farmaceutice traditionale cu cele exploratorii

Please select a featured image for your post

Sambata, 16 octombrie 2010, s-au incheiat lucrarile celui de al XIV-lea Congres National de Farmacie din Romania cu tema „Farmacia romaneasca de azi, pregatita pentru schimbarile de maine?”.

Organizat de Societatea de Stiinte Farmaceutice din Romania si Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu-Mures sub egida a numeroase institutii prestigioase, evenimentul a intrunit cerintele unui Congres de inalt nivel sub multiple aspecte: stiintific, organizatoric, numar de participanti (peste 1.700), program socio-cultural.

Din punct de vedere stiintific, gruparea lucrarilor pe sectii corespunzatoare domeniilor de cercetare a medicamentului, a constituit un progres fata de editiile anterioare, reunind intr-o maniera, spunem noi, eleganta, disciplinele farmaceutice traditionale cu cele exploratorii, de granita.

Citeste si:  Colonul iritabil se poate combate si prin sport

Prezenta la Congres a unor personalitati din lumea farmaceutica nationala si internationala a caror eruditie stiintifica reprezinta repere si modele, a contribuit cu siguranta la gasirea de raspunsuri la multe dintre problemele ce framanta comunitatea farmaceutica romaneasca.

Expozitia farmaceutica specializata desfasurata in paralel cu lucrarile Congresului a oferit participantilor posibilitatea unui dialog direct cu reprezentantii acestora, precum si un bun prilej de informare asupra noilor produse din domeniu existente in piata.

Citeste si:  Apa, otrava sau elixir

Aceasta editia a Congresului a deschis, in premiera, Carta Congresului National de Farmacie tuturor celor care au dorit sa-si exprime in scris impresiile privind modul de derulare a evenimentului. Printre acestia se numara personalitati precum:

Domnul prof. dr. SORIN E. LEUCUTA – Presedintele Societatii de Stiinte Farmaceutice din Romania
Domnul CSEKE ATILLA – Ministrul Sanatatii
Domnul prof. dr. CONSTANTIN COPOTOIU – Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu-Mures
Domnul prof. dr. DUMITRU LUPULEASA – Presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania
Domnul dr. DANIEL BODA – Presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale
Domnul farm. dr. KELEMEN LASZLO – Director de Marketing, compania GEDEON-RICHTER – ROMANIA, Partener Principal in organizarea Congresului

Citeste si:  24 de pasi pentru o sanatate de fier

Va invitam sa vizualizati momentele cheie ale Congresului in galeria foto disponibila pe site-ul evenimentului www.cnfr2010.ro.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.