
Suplimentele de antioxidanti ar putea oferi beneficii cuplurilor care intampina dificultati in a concepe natural, potrivit unei analize recent publicate in The Cochrane Library. Studiul a trecut in revista o serie de teste clinice care sugereau ca partenerele barbatilor care luau antioxidanti aveau mai multe sanse de a ramane insarcinate.
Subfertilitatea masculina afecteaza 1 din 20 de barbati, fiind provocata de asa-numitele specii reactive de oxigen (SRO), substante chimice care produc deteriorarea celulara a spermatozoizilor, reducandu-le astfel abilitatea de a fetiliza ovulul. Rolul antioxidantilor este acela de a reduce efectele produse de SRO.
In studiile analizate, barbatii au primit diferite suplimente orale de antioxidanti, precum vitamina E, L-carnitina, zinc si magneziu. Comparativ cu grupul de control, cuplurile prezentau mai multe sanse de a avea o sarcina viabila, daca barbatilor le erau administrati antioxidanti. Printre efectele benefice ale acestora se numara cresterea motilitatii spermei si a concentratiei de spermatoizi.
Din pricina dimensiunilor reduse ale studiilor, nu se poate afirma care dintre grupele de antioxidanti sunt cele mai benefice, insa acest aspect urmeaza a fi analizat in urmatorii ani, promit cercetatorii.
Sursa: Wiley-Blackwell