fbpx

10 pasi esentiali pentru prevenirea cancerului

Numerosi factori predispun organismul sanatos la una dintre cele mai teribile maladii ale secolului al XXI-lea: cancerul. Riscul de cancer poate fi insa redus, afirma specialistii din intreaga lume, care acorda o atentie din ce in ce mai mare elaborarii de ghiduri pentru preventie. In timp ce factorii genetici nu pot fi controlati prea usor, modificarile stilului de viata constituie principala arma pe care omul o are in combaterea acestei boli.

Iata, cei mai importanti 10 pasi pe care ii putem face pentru prevenirea cancerului:

Mentineti-va greutatea in parametri normali! Greutate anormala este caracterizata de un Indice de Masa Corporala (IMC) situat intre 18 si 23, pentru femei, respectiv 19 si 24, pentru barbati. La fel de important este sa va mentineti greutatea optima pe masura ce inaintati in varsta si sa evitati acumularea de grasime in jurul taliei.
Faceti miscare! Includeti in programul zilnic minim 30 de minute de miscare. Uneori acest deziderat poate fi greu de atins, insa, retineti ca nu este neaparat nevoie sa practicati un sport sau sa mergeti la sala de forta. Este suficient sa faceti o plimbare, sa mergeti cu bicicleta, sa faceti o scurta alergare, ori sa integrati miscarea in activitatea cotidiana: mergeti pe jos catre serviciu, urcati pe scari in loc sa utilizati liftul etc.
Renuntati la bauturile carbogazoase si la mancarea de tip fast-food! Alimentele de tip fast-food, precum si bauturile carbogazoase, au un continut ridicat de calorii, fapt ce faciliteaza cresterea excesiva in greutate.
Includeti mai multe vegetale in dieta zilnica! Consumati mai multe cereale integrale, fructe, legume si leguminoase (fasole, mazare, linte). Aceste alimente sunt foarte bogate in nutrienti si fibre si sunt relativ sarace in calorii. Reduceti consumul de produse rafinate, pentru a va pastra greutatea optima.
Restrangeti aportul de carnuri rosii si procesate! Carnea rosie si sortimentele procesate din carne au fost asociate cresterii riscului de cancer de colon. Limitati consumul de carne rosie (vita, porc, miel, oaie) si optati pentru carnurile slabe. Evitati sortimentele procesate deoarece contin conservanti. Carnea de pui si cea de peste reprezinta cele mai sanatoase alternative.
Nu consumati alcool in exces! Daca alegeti sa consumati alcool, nu serviti mai mult de doua pahare pe zi, daca sunteti barbat, si un pahar pe zi, daca sunteti femeie.
Consumati mai putina sare! Sodiul (sarea) este benefic pentru sanatate, daca este consumat cu moderatie si daca nu provine din alimente procesate. Cititi cu atentie etichetele nutritionale, atunci cand cumparati alimente preparate. Este recomandat sa se consume intre 1.500 si 2.300 mg de sodiu pe zi.
Procurati-va nutrientii esentiali din alimentatie si nu din suplimente alimentare! Nu luati suplimente alimentare in speranta ca veti indeparta diferite boli. Medicul specialist va poate spune, in urma unor investigatii, ce carente de vitamine sau minerale aveti, va poate indica suplimentele de care aveti nevoie si va poate indruma in privinta alimentatie echilibrata.
Alaptati cel putin sase luni! Daca sunteti mamica, incercati sa alaptati bebelusul minim sase luni. Aceasta va va ajuta sa va protejati de cancerul mamar. Retineti ca alaptarea naturala a fost asociata cu o reducere a riscului de obezitate la copil.
Renuntati la fumat! Tutunul este asociat cu cel putin 15 tipuri de cancer si este responsabil pentru aproximativ 30% dintre decesele provocate de cancer. Daca fumati, renuntati cat mai curand posibil. Daca nu fumati, nu dobanditi aceasta deprindere. Evitati frecventarea locurilor in care se fumeaza deoarece fumatul pasiv este la fel de nociv.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.