fbpx

Dieta impotriva ridurilor

Ridurile apar, evident, cu varsta. Chiar si in cel mai nealterat mediu daca vietuim, in munti, tot ni se brazdeaza chipul de la o vreme. Cu atat mai mult cand poluarea ne invaluie de cum scoatem nasul din casa, iar alimentele consumate mustesc de aditive dubioase.

Ridurile se formeaza ca urmare a faptului ca reinnoirea celulara devine tot mai lenta. Ati observat ca unui copil ii trece o zgarietura sau o taietura in scurt timp, in vreme ce un om matur se alege cu o cicatrice. Pielea isi pierde elasticitatea, precum arcurile unei canapele mult prea folosite.

O cauza importanta a imbatranirii premature e stresul. Sa faci ceva din constrangere, sa ai o ocupatie care iti displace. Asta este explicatia, spre exemplu, a varstei mai inaintate pe care o arata prostituatele – fapt cam unanim remarcat. Daca stresul nu vine sau pleaca taman cand vrem noi (desi exista si felurite strategii pentru lupta cu stresul), alimentatia ne-o putem impune. Felul in care ne hranim conteaza enorm in aparitia ridurilor, a cosurilor, nu mai vorbim de grasime… Cum cremele antirid cele mai eficiente, bazate pe vitamina A, sunt extrase din alimente, e mai simplu sa nu ne vedem nevoite sa dam banii pe creme, consumand direct alimentele cu pricina. Iata ce trebuie sa punem cat mai des pe masa spre a tine ridurile si liniile fine cat mai departe de chipurile noastre.

Citeste si:  Dieta lui Janet Jackson

Legume
Fasolea. Contine antioxidanti si proteine care ajuta organismul la productia colagenului. Acidul hialuronic din fasole e iarasi pretios in intretinerea pielii.
Spanacul, varza, broccoli-ul, salata verde, ceapa verde, ridichile, sfecla rosie. In general, legume cu frunzele de un verde mai inchis. Contin substante nutritive esentiale: vitaminele E si K, acid folic, calciu, luteina, quercetina. Aceste legume au si calitati antiinflamatorii, si capacitatea sa vindece craterele si alte urme lasate de acnee.
Rosiile si pasta de rosii. Sunt recomandate atunci cand ne expunem la soare. Bronzul da el bine, dar nu e sanatos pentru piele. Rosiile contin licopen, substanta care lupta cu succes impotriva arsurilor provocate de soare. Si gatite, rosiile isi mentin aceasta proprietate. Le putem pune fara teama – ba chiar e indicat s-o facem – in mancarea de fasole, de broccoli, de spanac sau in salate.

Uleiul de masline.
Daca tot am ajuns la salate, nu vom folosi alt tip de ulei la prepararea lor. Uleiul de masline nu doar ca intarzie imbatranirea pielii, dar e un aliat de incredere al metabolismului.

Carne de peste
Somonul. E bogat in acizi grasi omega 3, contribuind la hidratarea pielii, la flexibilitatea ei si combatand pielea acneea si aspectul de solzi. Da, e un paradox, somonul are solzi.
Stridiile. Sunt recomandate pentru continutul de zinc, bun si pentru unghii, par si vedere.

Fructe si dulciuri
Afinele, fructele de acai. Consumate cu consecventa, duc o lupta pe termen lung impotriva distrugerii celulelor, fiind un puternic antioxidant. Mentin fermitatea pielii.
Kiwi si capsuni. Sunt bogate in vitamina C. Ridurile si cearcanele ne apar mai tarziu si sunt mai blande consumand vitamina C, care ne mai apara de raceli, cancer si boli ale inimii.
Nucile, alunele, migdalele. Grasimile pe care le contin hranesc pielea. Migdalele ajuta si la sanatatea creierului.
Lapte cu ciocolata neagra. Consumat in fiecare zi, creste nivelul de hidratare al pielii, care nu se mai usuca.

Citeste si:  Tunsori in functie de forma fetei

Mai sus am enumerat alimentele de top care combat ridurile. In afara de ele, mai sunt unele, din esalonul doi: cereale integrale, crabi, homari, pepene galben, mango, seminte de dovleac. Carnea rosie si de pui sunt recomandate pentru cine nu vrea stridii, iar daca nu ne place somonul, acizii grasi omega 3 ii extragem din nuci si seminte. In fiecare zi vom consuma preponderent alimentele din lista. Bineinteles, vom face in asa fel incat dieta contra ridurilor sa nu intre in conflict de interese cu una pentru slabit sau mentinerea siluetei…

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.