fbpx

Supa-crema de sfecla rosie cu pere si rata cu masline

Sfecla e dulce, perele sunt si mai dulci. Combinate cu iuteala hreanului si acreala otetului, supa-crema e un melanj care gadila din plin papilele. Reteta e extrem de simpla, singura munca adevarata insemnand sa curatam nitica sfecla si cateva alte legume, si vom avea o supa cu gust si colorit inedite. Rata de la felul doi o putem inlocui, daca ni se pare prea grasa, cu o gasca. Noi am ales rata cu masline doar ca sa evitam cacofonia.

Supa-crema de sfecla rosie cu pere

Ingrediente:
500 g sfecla
250 g pere
2 cepe
1 morcov
1 radacina de telina
1 radacina de patrunjel
1 lingurita cimbru
2 foi de dafin
hrean
100 ml ulei
50 ml otet
100 g smantana
sare, piper.

Citeste si:  Varza si beneficiile ei

Mod de preparare:
Legumele le taiem cubulete sau felii (oricum, nu le vom lasa asa) si le punem la calit in oala in care vom face supa. Dupa ce s-au inmuiat un pic, punem si perele curatate si taiate felii, iar dupa cateva minute – cimbrul, sare si piper. La cantitatile de mai sus, turnam 1 litru de apa peste ele si mai punem si foile de dafin. Lasam sa fiarba o jumatate de ora, stingem focul si strecuram fiertura. Aruncam foile de dafin, iar bucatile de legume si pere le pasam cum putem, eventual cu un blender sau mixer. Le punem inapoi in oala, laolalta cu hreanul ras amestecat cu otet. In farfurie, deasupra, turnam cate o lingura-doua de smantana. Mancam cu paine prajita.

Rata cu masline

Ingrediente:
1 rata
300 g masline
200 g suc de rosii
50 g faina
o jumatate de lamaie
1 ceapa
20 g boabe de mustar
2 foi de dafin
50 ml ulei
100 ml vin alb
sare, piper.

Mod de preparare:
Curatam rata si o transam. Daca preferam, putem folosi doar pulpe, doar piept sau pulpe si piept, in cantitati care ni se par necesare. Intr-o cratita calim ceapa toccata marunt. Cand e gata, punem peste ea bucatile de rata, amestecam un pic si turnam un paharel de apa. Acoperim cu un capac si lasam o jumatate de ora sa se inabuse. Punem apoi maslinele (eventual, taiate jumatati, sa le scoatem samburii), lamaia facuta felii foarte subtiri, mustarul, sare, piper, sucul de rosii amestecat bine cu faina si vinul. Lasam totul la fiert cam o ora, pana ce observam ca e patrunsa carnea.

Citeste si:  Gradina de vara invadeaza Parcul Herastrau!
Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.