Ca la expozitie. Cam asa ar trebui sa stea picturile si pe peretii unei camere de locuit: centrul panzei sau al tabloului sa vina la nivelul ochilor unei persoane de inaltime medie, si nu inspre tavan, sa ne dam capul pe spate uitandu-ne. Vom evita, asadat, sa asezam tablouri, indiferent cat ar fi incaperea de inalta, deasupra sifonierului sau a dulapului. O regula a decorarii spune ca toate tablourile de pe un perete ar trebui ordonate in felul acesta, si nu dupa marginea lor de sus sau de jos: centrul tablourilor sa vina pe aceeasi linie invizibila, aflata la 1,5 – 1,6 metri deasupra podelei.
Scoateti in evidenta pictura la care tineti cel mai mult. Dupa ce i-ati harazit incaperea pe care o va decora, depistati in ce loc al ei se indreapta intai si-ntai privirea cuiva care intra pe usa. Cautati sa dati tuturor tablourilor, nu doar celui mai important, lumina, fara sa le scaldati in lumina artificiala, se va reflecta in operele de arta.
Picturile din aceeasi gama pot sa stea aproape unele de altele; nu vom pune, insa, un portret langa un peisaj, ci vom pastra intre ele un spatiu de bun simt. De cand stilul fusion a luat avant, e cautata imbinarea nou-vechi in ce priveste pictura si rama ei. O opera moderna, cubista, cu o rama veche, apartinand barocului, spre exemplu. De inramare se va ocupa un specialist, care stie si daca trebuie pus geam sau nu. Asta in cazul picturilor, cu fotografiile ne vom descurca si singuri.
Pentru cel mai mare tablou pe care-l avem de atarnat vom alege cel mai intins perete. Nu merge un tablou imens pe un perete mic si nici viceversa. Daca avem de expus mai multe obiecte – tablouri, panze, fotografii, vom cauta sa le repartizam pe doi sau trei pereti ai incaperii, nu pe unul singur. Iar ca sa ne dam seama cum vom umple peretii, ca sa nu facem gauri in ei spre a avea apoi ce astupa, avem la indemana o procedura simpla. Decupam din hartie, la dimensiuni exacte, tablouri sau ce mai avem de pus si fixam aceste forme cu scoci pe perete. Ne dam, astfel, seama unde e prea mult spatiu gol si unde e prea plin.
In ce priveste fotografiile, fiind indeobste mai mici decat picturile, putem sa le inramam si sa le punem pe perete altfel decat aliniate dupa centrul lor: punem poza cea mai mare la nivelul ochilor nostri, iar in jurul ei le asezam pe cele mai mici.
Fotografiile pot avea si rame simple, de lemn, si rame vechi, inzorzorate, pe care le-au purtat tablourile si care se gaseasc la magazinele de asa-zise antichitati. E recomandabil ca un grupaj de fotografii de pe un perete sa aiba ramele de aceeasi culoare. Dupa ce am vopsit rama si am pregatit, probabil la geamgiu, geam pe masura ei, fotografia n-o asezam direct in rama, ci o lipim pe o hartie. La fotografiile alb-negru, da bine sa avem rama neagra si hartie alba. Pentru pozele sepia, o rama inchisa la culoare si hartie bej deschis sau crem. La pozele color, ne jucam noi culorile, in functie si de cele care se regasesc in fotografie si in rama. Daca avem talent in a asorta, il lasam sa zburde. Dupa ce s-a uscat vopseaua de pe rame, punem geamul, lipim poza pe hartie si o punem peste geam, iar in spate prindem un carton, cu tintisoare, piuneze sau ceva de lipit. Nu ne repezim sa batem cuie in perete, formam ansamblul de fotografii pe covor sau pe o planseta intinsa. Cand vom fi multumiti de rezultat, trecem la simularea cu hartiile, dupa care batem, in sfarsit cuie. Printre ramele dreptunghiulare merge foarte bine, spre a indulci liniile, si una ovala.