fbpx

Cannelloni cu spanac si ricotta si pate de casa cu stafide si coniac

Cannelloni cu spanac si branza ricotta

Ingrediente (4 portii):

15 foi de lasagna proaspete
400 g spanac congelat
4 catei de usturoi
2 cepe verzi (sau arpagic)
1 ceapa mare
500 g branza ricotta
1 ou
450 g carne de vita tocata
400 g de rosii decojite
1 cutie mica de pasta de tomate
1 lingura branza rasa
200 ml de smantana
1 cub de supa concentrata de pui

Se pregateste sosul bolognez. Caliti ceapa in ulei, apoi adaugati carnea tocata si lasati sa se prajeasca mestecand des.

Cand carnea s-a rumenit, adaugati rosiile decojite, pasta de tomate, doi catei de ustoroi taiati in doua, trei sferturi din cubul de supa si o canuta de apa. Lasati sa se prajeasca la foc mic si mestecati din cand in cand. Adaugati un pic de smantana chiar inainte de a adauga peste cannelloni.

Acum, dupa ce ati golit tigaia, o luati de la capat cu prajeala: cepele verzi, tocate marunt, si ceilalti doi catei de usturoi maruntiti se calesc in ulei incins pana devin galbui. Se adauga spanacul congelat si, cand s-a dezghetat, se scurge apa rezultata.

Citeste si:  Plantele, colegele noastre de apartament

Amestecati intr-un vas branza ricotta si oul, apoi spanacul – dupa ce s-a racit.

In paralel, preparati cannelloni: puneti la fiert 3 – 4 litri de apa cu un pic de sare (sau urmariti instructiunile de pe ambalajul producatorului de lasagna). Una cate una, opariti pentru cateva secunde foile de lasagna, doar cat sa se inmoaie si sa poata fi rulate. Scoateti-le cu o spumiera si lasati-le sa se usuce pe un servetel. Adaugati in fiecare foaie cate doua linguri din amestecul de ricotta si spanac si rulati-le cu atentie.

Apoi, intr-un vas termorezistent, se pune un pic de sos bolognez pe fund, apoi se asaza cannelloni, unul cate unul. Deasupra, se adauga restul de sos si se presara branza rasa (nu folositi parmezan, pentru ca are un gust puternic si va acoperi gustul de ricotta).
Se introduce in cuptorul incins la 180-200°C si se tine 20 de minute.

Citeste si:  Gratarele de pui

Paté de casa cu coniac si stafide

Ingrediente:
500 g ficatei de pui
200 g unt
100 g stafide
100 ml coniac sau brandy
100 ml smantana
2 catei de usuroi
3 – 4 frunze busuioc

Se topesc circa doua treimi din pachetul de unt intr-o tigaie, apoi se adauga ficateii si se prajesc circa 5 minute. Apoi, se adauga usturoiul maruntit si frunzele de busuioc si se mai lasa un minut, la foc mic.

In paralel, intr-un ibric se pune la incalzit coniacul, diluat cu cca 50 ml de apa, in care se toarna stafidele. La foc mic, se tin circa 3 minute, pana se umfla.

Ficatul prajit – cu tot cu sosul rezultat – se pune in robotul de bucatarie si se mixeaza. Apoi se adauga smantana si coniacul fiert (fara stafide), plus sare si piper in functie de gust (nu va zgarciti cu asta) si se mixeaza in continuare, pana cand compozitia ajunge la consistenta dorita.

Cat inca mai e calda, pasta rezultata se toarna in castronase termorezistente (in functie de cum doriti sa arate – poate sa fie un singur castron mare sau opt mai micute), lasand cel putin doi centimetri neumpluti in fiecare vas. Adaugati stafidele deasupra. (Daca doriti sa serviti pate-ul a la carte, puteti pune folie alimentara in castronase, iar stafidele le veti pune pe fundul vaselor, inainte de a turna pasta – pentru ca va trebui sa rasturnati pateul pe o farfurioara inainte de a-l consuma).

Citeste si:  Retete cu leurda

Introduceti vasul sau vasele in cuptorul incins la 180°C si lasati sa se coaca circa 15 minute. Intre timp, topiti restul de unt intr-un ibric.

Scoateti pateul din cuptor si turnati untul topit in fiecare recipient, asa incat, atunci cand se va intari, untul sa formeze o pelicula de cativa milimetri, care sa protejeze pateul de oxidare. Lasati sa se raceasca, apoi introduceti vasele in frigider.

Consumati in maxim o saptamana de la preparare, eventual cu salata de verdeturi si tomate.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.