fbpx

Uterul ca mijloc de productie si datator de sens. La Presedinte si la Mihai

Credeam ca sunt deja imuna la opiniile colegului de site, Mihai, privind feminitatea si sensurile ei. Dar ultimul articol mi-a reactivat sedimentele de revolta pe care le credeam aflate in calma suspensie. Incerc sa clarific punctual niste lucruri si sa le explic fara intorsaturi de fraza si sensuri. Si cum el s-a simtit atins de pozitiile exprimate de ong-urile feministe, ma simt la fel de indreptatita la un drept la replica.

1. Sunteti femei ca sa faceti copii, dixit Mihai in cor cu Presedintele.

Asta e ca si cum i-ai spune unei femei foarte frumoase ca e menirea ei sa devina fotomodel si orice altceva face din ea o ratata si ii goleste existenta de sens. Ca putem face nu inseamna ca suntem obligate s-o facem, nici ca suntem mai putin femei daca n-o facem. La fel cum un barbat nu e mai putin barbat daca alege sa nu aiba copii desi e capabil de erectie, ejaculare si nu are niciun fel de probleme de fertilitate. Mihai a facut o comparatie cu cartea, sustinand ca afirmatia presedintelui, conform caruia misiunea femeilor este sa aiba copii, nu inseamna ca sunt reduse la aceasta asa cum o carte nu se reduce la o pagina. L-as corecta: ideea este ca pagina respectiva este privita ca fiind cea mai importanta, iar alte posibile capitole sunt futile, lipsite de greutate.

2. Nu e nimic rasist in a spune ca femeia roma are 4,5 copii si ca ea cum poate si noi, nu.

Citeste si:  Cum sa il faci sa te ia de nevasta

Ba este daca tii cont de contextul in care se face afirmatia. Si nu ai cum rupe din context afirmatia Presedintelui. Iar contextul si teama pe care incearca sa o exploateze, manand femeile la fertilizare, sunt unele cat se poate de rasiste: teama ca intr-un deceniu, minoritarii vor deveni majoritari. Iar teama se naste din ideea ca romii sunt ceva rau, negativ per se, prin simpla lor existenta. Daca pe aici ar aparea o comunitate germana consistenta, de exemplu, cu un spor demografic puternic, nu cred ca mai avea cineva o problema cu natalitatea noastra. Pentru ca perceptia comuna e ca natalitatea alba e buna, cea roma e rea! Ma surprinde ca Mihai nu vede rasismul de aici si ideea ca un copil roman valoreaza mai mult si e oricand preferabil unuia rom. Orice politica, indemn ce incearca sa incurajeze natalitatea in randul unei anumite etnii si s-o inhibe in randul alteia (cum fusese ideea aceea ca femeile rome care isi leaga trompele sa fie recompensate financiar) este rasism. Dupa cum si decretul 770 avea componenta sa de nationalism si rasism. Avortul nu era interzis femeilor rome.

3. Mii de femei au murit pentru ca logica nationalista si politicile demografice ale statului roman comunist au fost mai importante decat drepturile lor reproductive, sanatatea, libertatea si demnitatea lor. – o afirmatie fara sustinere, pretinde Mihai.

Si argumenteaza asta prin aceea ca femeile, de bunavoie si nesilite de nimeni, s-au supus unor proceduri riscante in orice epoca si regim politic, incalcand legile in vigoare. Anume: avortul autoprovocat. Nu stiu daca termenul de ignoranta sexista e cel potrivit, dar, cu siguranta, cel de ignoranta, pur si simplu, poate fi folosit fara nicio problema. Asta pentru ca sunt convinsa ca nu ai cum sa fii sexist, rasist, homofob etc fara sa fii ignorant. Ignoranta e conditia sine qua non a tuturor acestor metehne.

Ca sa zgaltaim putin crusta groasa de cinism, recomand documentarul Decreteii. Poate afla cei care nu stiu cum e maternitatea impusa, venita din afara, indiferent de autoritate, si cat de „luminos” ii e chipul.

Nu e vorba de atitudini victimizatoare pe seama istoriei, e amintirea unui trecut dureros, tragic pentru a evita ca prezentul sa repete greseala. De-asta e bine sa invatam si despre nazism, si despre sclavie, si despre tot felul de alte nenorociri. Deci, daca s-a amintit in comunicat despre decretul 770 e pentru ca Presedintele actual a folosit o logica asemanatoare sinistrilor ani. Femeia redusa la statutul de nascatoare de pui, de datatoare de viitori contribuitori la ridicarea comunismului glorios, pe timpuri, de platitori de taxe si impozite, acum. Statul care zdrobeste libertatile individuale. Ne scuzati ca reactionam pavlovian cand auzim astfel de indemnuri, cand maternitatea e amestecata cu patriotismul, chiar daca nu am trait acele vremuri? Ne condamnati pentru ca incercam sa contracaram instinctual aproape tot ce ne-ar apropia si cu un sfert de pas de acea viziune?

Citeste si:  Despre urari saltarete si intelepte

Si nu, Presedintele Basescu nu era indreptatit sa adreseze astfel de indemnuri nici daca Romania avea economia si politicile sociale ale Suediei, nici daca guvernarea Boc ar fi fost cea mai prospera din lumea (ignorand oricum ca PDL n-a guvernat singur, dar sa trecem), cum iarasi gresit sustine Mihai. De altfel, incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca, desi un stat mai prietenos cu mamele si copiii si o situatie economica stabila ar contribui la cresterea natalitatii, aceasta nu ar fi una substantiala. Natalitatea scazuta este prezenta nu doar la noi sau in alte state de la periferia UE, ci si in vest. Iar fenomenul nu a debutat nici acolo odata cu criza economica a ultimilor ani, tendinta se observa de cateva decenii, tot mai accentuata. Iata, femeia occidentala se incapataneaza sa se simta femeie desi nu (prea mai) procreeaza. Oare o fi stiind ea ce problema grava are?

3 Comentarii
  1. Hehe, chiar mă miram să nu ai ceva de comentat, amploarea reacţiei e chiar peste aşteptări:)
    O singură chestie vreau să spun: partea despre rasism am ignorat-o cu bună ştiinţă, fiindcă n-am vrut să amestec lucrurile, aşa cum nefericit a făcut-o atât preşedintele, cât şi cei care i-au contestat declaraţia.

  2. Fata, Irina, bravo fata!
    Si eu cand l-am auzit pe presedinte, am zis ca nu se poate sa vina asta acu\’ sa ne zica sa turnam plozi ca ne ocupa tiganii si nu mai avem bani de pensii. Io stiu ca pentru pensia mea n-or sa mai fie bani, da\’ sa mor daca imi vine sa fac plozi de dragul pensiei mele.

    La intrebarea \”cum poate o femeie roma sa creasca 5-6 copii si romanca nu poate\”, raspunsul e simplu. Si il stie toata lumea. Sunt si romance, in special la tara, ca fac cate 3-4-5 copii si ii cresc aproape aceleasi conditii ca familiile rome. La fel aia sunt trimisi la munca (poate nu tocmai la cersit pe strada) de la cativa ani, la fel nu merg la scoala, la fel mananca urzici si ciuperci toata vara si se duc pe la vecine dupa o bucata de piane in iarna…

    Deci si familiile de romi, si cele de romani, cand au cate 5-6 copii, ii cresc la fel. Matusa-mea, cu 4, era abonata toata iarna la butoiul maica-mii cu varza, la 1 leu de-o paine si la ce-o mai putea sa-i dea. I-a trimis pe rand. Intai venea Janina, apoi cand a crescut a venit cel din urma ei, Vali, apoi cand a crescut si asta a venit urmatoarea, Alexandra si in ultima vreme, vine cea mai mica, Adriana.
    Primii trei sunt deja mari, pe picioarele lor si ghici ce, nicunul nu vrea sa faca copii. De ce? Ca nu vor sa-i trimita pe la matusile care au doar unul si care au si varza, si ulei, si niste paine, si o fasole in debara.

    Ma scuzati, intrerup comentariul aici pentru ca mi-au dat lacrimilie, amintindu-mi cum au crescut cei 4 verisori, pentru ca mama lor, in spiritul expus de Presedintele tarii si Mihai, si-a urmat menirea si a turnat plozi mai mult decat a putut duce!

  3. Mihai, rasismul l-ai expediat astfel:

    \”Iar intrebarea presedintelui: \”Cum Dumnezeu femeia roma poate tine cinci-sase copii, iar romanca nu poate?\” a fost, desigur, catalogata drept rasism. (un exemplu de replica feminista, aici).

    Astept sa apara Remus Cernea si sa spuna ca invocarea lui Dumnezeu in fraza de mai sus este si ea un caz flagrant de discriminare a minoritatilor religioase si a gandirii atee. \”

    De asemenea, aducand in discutie o posibila replica a lui Remus Cernea ai ridiculizat acuzatia de rasism.

Lasă un răspuns la Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.