fbpx

Scoli de seductie – noi culmi ale penibilului contra cost

Oricine are o adresa de email stie probabil acel gen de spam prin care ni se promite fericire deplina, implinire continua si realizari incomensurabile. Indiferent de domeniu. Dintr-un reflex dobandit de mult timp, le stergem pana sa aruncam un ochi. Azi insa, din intamplare, am si deschis un astfel de email. Venise pe adresa redactiei. Stiti cum e: nu-i intereseaza destinatarul, niciunul dintre cei care practica spamul nu verifica destinatarii sau daca macar fac parte din potentialii clienti. Ce era de data asta? Un Manual de seductie adresat barbatilor. Nimic nou. Numai ca, de data asta, autorul era roman. Acesta se numeste Marius. Si mai cum? Marius si atat. Din momentul in care am dat click pe linkul din email, rasul n-a contenit in birou. Si, in redactia noastra, sunt prezente ambele sexe.

Nu am mai avut sansa sa dau pana acum peste asa-zise manuale de seductie. Intalnirea a fost o premiera. Sunt novice, ignoranta in materie, recunosc. Numai ca nu m-am oprit aici. Condusa de un fel de masochism, am mai facut ceva sapaturi. Se pare ca nu Marius este autorul cartii, ci un american, varianta romaneasca nefiind decat traducerea mot-a-mot a celei originale. Desi asta nu-l impiedica sa ceara 100 Ron pe carte, la super-mega-oferta doar 70 Ron, la care se adauga costul transportului, 30 ron. Textul de prezentare este ca la teleshopping. Pe modelul „vrei sa-ti schimbi viata? Vrei sa-ti cada femei frumoase, fara numar, fara numar, la picioare? Comanda ACUUUM!!!”. Promisiuni fara acoperire, retete magice, marturii ale clientilor evident inventate (pentru un plus de autenticitate, i-au lasat pe clienti sa para usor… analfabeti).

Citeste si:  Ai lui nu te suporta? Gresit!

Intre timp, am descoperit si site-ul autorului, care nu functioneaza din pacate. Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai lipsit de imaginatie din tara? www.juan.ro. Cum altfel?

Trebuie sa va spun ca, in general, sunt sceptica in privinta cartilor si autorilor de asa-zis self-help. Nu cred in eficienta lor, imi par doar o insiruire de banalitati vandute cu titlul de mari descoperiri. Psihologia, psihoterapia sunt cu totul altceva si niciun specialist serios nu poate afirma ca exista o reteta pentru probleme, asa cum promit autorii de self-help-uri. E adevarat, nu fac rau, dar nici bine. Totusi, nimic din ce vazusem pana acum nu se compara in penibil si ridicol cu materialele trainerilor de seductie. Caci asa isi zic baietii astia care promit urmatoarele, inspirandu-se probabil din textele manelelor: „Iti voi arăta tehnici care te vor ajuta sa agati tipe incredibile, seara de seara, iar prietenii tai vor muri de gelozie si te vor implora sa le dezvalui cum faci de ai asa un succes la femei.”

Totusi, daca asemenea materiale exista pe piata, inseamna ca sunt si cumparatori, nu? N-ar exista oferta daca n-ar fi cerere, nu? Mai mult decat atat, se pare ca, oricat de firava ar fi piata, exista deja concurenta. Pe langa Marius si manualul sau, mai exista ceea ce se numeste Scoala de seductie, iar oferta lor este deja diversificata. Aici marele „guru” este un individ numit Sorin. Pe langa carti, cd-uri, ei vand si un fel de pachete de servicii. De pilda, trei programe de „coaching” cu denumiri cel putin hilare – O vreau inapoi, O vreau pe ea si Programul de Coaching Axat pe Problema ta in Seductie si Relatii – fiecare dintre ele la pretul de 500 Ron si incluzand 120 de minute de convorbire telefonica (pe „cheltuiala lor”, uitand ca ti-au cerut deja 500 ron pe „pachet”), 3 sau 4 emailuri „in care ma asigur ca respecti planul de actiune si aplici metodele care rezolva problema ta si iti dau voie sa fii echilibrat si detasat” (se asigura ca esti cuminte, a se citi „penibil”) si un document personalizat cu un „plan clar de actiune”. Exista, desigur, si varianta unui workshop de 30 de ore la pretul de 650 de euro, dar si coachingul telefonic. As fi ras in continuare daca nu as fi vazut urmatoarea echivalare inepta (pe langa faptul ca dezinformeaza grav cand pomenesc de durata terapiei):

Citeste si:  No face, no book, no F word. Divortul de facebook

In 3 zile cu mine petrecem 30 ore impreuna, asta inseamna foarte mult timp petrecut atat schimband gandurile tale care te saboteaza cat si comportamentele tale care te faceau sa primesti reactii negative.
Daca ar fi sa comparam cu ce fac terapiile clasice cand vor sa rezolve probleme de natura sociala:
1 sedinta de terapie = 1 ora pe saptamana
30 ore de terapie cognitiv-comportamentala (asemanator cu ce fac eu) = 2 luni de terapie (exact cat ai nevoie pentru o schimbare fundamentala)
Diferenta e ca ei nu au atata rabdare si dedicare sa stea cu un om, asa cum am eu.

Citeste si:  Scanarea genetica - un ajutor pentru copil?

Oamenii acestia, abia alfabetizati, indraznesc sa compare blablaul lor cu terapia serioasa care nu are nimic in comun cu asa-zisele „scoli de seductie”. Ceea ce fac ei nu mi se pare substantial diferit de mafaldele din trenuri. E tot o escrocherie, care nu are nici macar scuza unui scop nobil. Nu mai vorbesc de misoginismul ideii existentei unei astfel de „scoli”.

Cum se vand baietii-trainer? Majoritatea incep, ca in reclamele la medicamente de slabit minune, cu o poveste trista. Cum erau ei timizi si fara succes. Cum se intrebau intruna ce fac gresit. Cum fetele erau rautacioase si crude si le radeau in nas. Cum intr-o zi au avut o revelatie, iar de atunci viata sexuala le-a „explodat””(cuvantul lor, nu al meu). Dupa povestea trista (retineti replica celebra din Filantropica „mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste”?), urmeaza hiperbola. Accentuarea total nerealista a calitatilor produsului. Promit tuturor, grasi, urati, chei, scunzi, stirbi, someri cronici, cu un iq nu mai mare decat al pechinezului vecinei mele, un succes naucitor. Si nu cu „exemplare banale”, ci numai cu „gagici superbe”. Scuzati-mi franchetea, dar cat de prost sa fii ca sa le devii client?

Vocabularul insusi este un ghiveci cel putin… exotic. Pe de o parte, folosesc formulari argotice, iar pe de alta jargonul mai degraba… corporatist. Iar „seductia” este gratios incorporata in shaorma zisa si dezvoltare personala. Desteapta miscare. Impachetezi chiftelele in ambalaj de… friptura argentiniana.

19 Comentarii
  1. am surprins intamplator o scena interesanta.
    vara, plaja, Mamaia, mijlocul saptamanii … eu, vara\’mea si copiii. la micca distanta de noi, 3 nimfe costumate doar cu un snur.
    la un moment dat apare un grup de 5 tipi, se invart nitel in zona si se lipesc brusc de ele. 3 din ei fug in apa dupa fete.
    nu le-as fi dat o atentie deosebita, dar vara-mea a facut o observatie interesanta: 5 tipi si doar un prosop?
    i-am urmarit nitel mai atenta. era un grup ciudat, nu pareau sa aiba nimic in comun ca varsta, educatie, istetime. si atunci a inceput spectacolul. cele 3 fete ies din apa, baietii fac cerc in jurul lor, unul singur facea conversatie, ceilalti, ca la scoala, urmareau curiosi zambind stupid. mi-am amintit perfect de anii mei de scoala cand faceam practica pedagogica. una din tipe (singura ce s-a aratat interesanta) si-a scos telefonul, a facut schimb de nr cu cel ce se vedea clar ca era liderul si dirija tot, dupa care grupul s-a ridicat si a plecat in cautarea unei noi tinte.
    faza e ca aveau aia niste fete de te lua cu frica numai vazandu-i la lumina zilei…si erau toti sariti de 30. singurul mai tanar si dupa trasaturi si privire se vedea ca era baiat istet, era trainerul.

    e la mare moda azi sa faci cursuri. nici eu nu pot intelege cum poti plati cu bani destul de multi ceva ce pana la urma se afla in tine si poti descoperi singur studiind nitel.

  2. Probabil, \”trainerii\” astia au deja succes. Dar pe cai normale, naturale. Se folosesc de exemplul personal pentru a-i convinge pe cei slabi de inger inoculandu-le ideea \”uite, si tu vei putea ce pot eu\” sa deschida portofelul.

    Ce sa zic, isi cam merita soarta. Nu-mi vine sa le plang de mila.

    Ma intreb doar daca se pot formula plangeri la Protectia consumatorului in caz de esec. 😀

    Presupun ca ai tot atatea sanse ca atunci cand dai in judecata astrologul. 😀

  3. Probabil nu toti cred ca vor avea parte de niste zane, s-ar multumi cu orice, numai sa fie. E ca atunci cand iti cumperi o haina nu stiu ce firma, moderna, scumpa, sperand ca te va face un pic mai aratos/aratoasa, indiferent daca modelul ti se potriveste sau nu. Oricum, tot prostie, sau cel putin naivitate se cheama.

  4. Apropo de Pera Novacovici http://www.personalitatealfa.com/blog/ ,
    ce parere aveti?
    E clar ca genul asta de publicitate la care va referiti e pt retardati. Gasiti aceeasi bataie de joc publicitara pe net si pe alte teme…vindecare de cancer, slabit, cum sa tratam diabetul si multe multe altele.

    Dar eram curios de personajul pe care l*am semnalat…chiar sunt curios ce parere aveti…

    Si eu consider ca fiecare problema e individuala si nu se pot rezolva la kilogram si in majoritatea cazurilor oamenii stiu solutiile pt a avea succes dar fie sunt lenesi, fie nu au vointa sa slabeasca ca sa arate mai bine, fie nu au suficienta vointa sa tina un tratament sau un regim etc…nu cred ca sunt secrete atat de mari nestiute cat lipsa de vointa in aplicarea lor.

  5. crocodilu: Pardon my French, but who the fuck is Pera Novacovici?

    Am dat click pe unul dintre clipuri. Am ascultat timp de 4 minute si 50 de secunde. Are si toleranta mea o limita. 😀

    Exact asta cred si eu: ca fiecare are de fapt deja solutia. Mai greu e cu aplicatul ei, iar aici nu cred ca te poti ajuta decat singur.

    Daca ai probleme reale, nu le rezolvi cu psihologia asta de balci. Si in niciun caz intr-o \”tabara\” de 7 zile sau un workshop de 3.

    Probabil ati auzit vorbindu-se de filosofie pentru gospodine. Ei, ca nivel intelectual, oamenii astia fac acelasi lucru. Cu amanuntul deloc neglijabil ca te si taxeaza ca atare.

  6. Merci pour feed-back….
    Nimeni nu poate trai in locul tau, nimeni nu poate schimba ceva in locul tau…hi hi
    Cum spuneau chinezii in proverb o prajitura de orez desenata nu poate tine de foame …

  7. Atentie cum vorbesti despre Pera Novacovici. Nu te ridici nici macar la degetul lui mic draga Irina…putin mai multa delicatete nu ar strica,cu atat mai mult cu cat nu stii absolut nimic despre acest om extraordinar si munca lui alaturi de Andreea Papp. Ignoranta ta nu e o justificare.

  8. Draga Irina,

    Sunt Sorin, Trainer de Seductie din 2006 si sper ca imi permiti sa iti expun pozitia mea oficiala fata de ce ai scris tu aici :).

    Ai auzit de coaching si de cum poate el sa transforme oamenii in sedinte scurte si de multe ori putine? Ai auzit de terapia axata pe solutii? Ai auzit de terapii scurte? Toate astea exista si dau rezultate iar eu nu sunt doar trainer acreditat de ministerul muncii si educatiei ci am multe formari pe comunicare, coaching, programare neurolingvistica, analiza tranzactionala, etc care imi ofera posibilitatea de a aplica aceste metode spre obiectivele fiecarui client in parte.

    Probabil esti fana a psihanalizei caz in care lucrurile tau intr-adevar alfel si durata este alta cu totul. Daca insa vorbim de coaching care e mereu axat pe prezent, pe solutii atunci cred ca imi poti da dreptate.

    Din pacate in Romania barbatilor le lipseste curajul si empatie. Prea putini barbati au curajul sa fie directi si sa abordeze femei de care sunt atrasi. Prea putini barbati inteleg ce vrea o femeie intr-o relatie scurta sau lunga si majoritatea raman doar amici tacuti,
    cuminti si \”ca la carte\” dar niciodata atragatori.

    Esti libera sa iti exprimi opinia insa te invit sa citesti mai atenta articolele de la : http://www.scoaladeseductie.ro ba chiar sa urmaresti acest webinar video realizat de mine: http://www.scoaladeseductie.ro/ce-vor-de-fapt-femeile-de-la-un-barbat-la-abordare-si-la-prima-intalnire.html
    si sa imi spui concret cu ce anume de-acolo nu esti de-acord iar eu iti
    voi explica de ce in experienta mea si a clientilor mei s-a dovedit ca fiind adevarat.

  9. Nu, nu sunt fan neaparat al psihanalizei. Apreciez, in egala masura, orientarea de tip cognitiv-comportamental. De fapt, apreciez rigurozitatea.

    Daca exista barbati care au probleme de relationare cu femeile, asta e doar varful icebergului. Si nu cred ca voi, \”trainerii\” puteti trece dincolo de varf in workshopurile alea de trei zile. Da, am auzit de terapii scurte. Scurte insemnand cel putin cateva luni.

    Iar modul in care va marketati este de-a dreptul infiorator. Misoginism in esenta pura. Simplificare grotesca.

    Am vazut filmuletul cu londonezul. Bine, acum nu stiu la ce femei tintiti voi. Dar modul lui de abordare are succes doar in filme! In realitate, orice femeie care da doi bani pe ea insasi l-ar trimite la plimbare de la prima replica.

    Ah, si pana la terapii, mai invatati ceva romana. In romana, nu spunem despre un barbat ca e asumat, ci ca-si asuma. Si e musai sa spunem si ce anume isi asuma.

    Cat despre formarile tale, na, depinde si unde le-ai facut si cu cine.

  10. Ce sa faci Irina…nu trebuie sa fie unii smecheri care vor sa castige bani fara sa munceasca nimic sau cu minim efort..a se cite webinare si coaching de 3 zile..adica de vineri seara pana duminica la pranz…
    Apropo si eu stiam ca terapii scurte inseamna cateva luni…da poate au aparut si altele foarte scurte sau scurte pe loc si eventual scurte pe loc la distanta
    Am vazut pe un site avea unu oferta de coaching la telefon vorba Andrei….on the phone phone…ba ba ba

  11. in sfarsit cineva care le da peste bot acestor agarici…cel mai grav e ca la fel ca pocaitii prind f bine la cei cu creier usor de spalat….vezi reactia \”Alexandrei\” de mai sus.
    totusi bine ca n-au ajuns inca in \”mainstream\” ca ar fi chiar gretos

  12. Inca un articol de calitate. 10 !!
    Stilul asta de \”scoli de seductie\” se aseamana mult cu spamurile pe care le primim toti: \”slabesti 10 kg in 7 zile\”, \”marirea penisului cu 5 cm prin metode naturiste\”, \”te scapam de hemoroizi fara operatie\” etc. Sunt amuzante de citit. 😉

  13. Carui segment de varsta credeti ca se adreseaza acest Pera Novacovici? Daca as fi fost in liceu probabil m-ar fi \”cucerit\” si pe mine.
    Lucrurile spuse in acele video si probabil si in carti, sa fim seriosi sunt lucruri pe care le stim toti si toti am putea sa le spunem doar ca nu ne-am gandit sa le ordonam pe hartie, sau ma rog pe un site.
    Eu am ascultat, pana la capat unele, din curiozitate, si nu am auzit nimic ce nu stiam sau ceva interesant. Repet , poate daca as fi avut 15 ani as fi dat banii parintilor pe o carte de a lui. Insa la 28 prin psiholog inteleg altceva. Un om destept de altfel care chiar a gasit o modalitate de aface bani probabil, gandindu-se ca altii nu au aceste \”revelatii\”.
    IULIAN si eu am crezut ca ascult un pocait vorbindu-mi. Seamana cu cei care veneu prin scoala in anii 90 si ne vorbeau despre modificarile hormonale din adolescenta.

  14. Alexandra
    October 30th, 2011 Cati ani ai??
    E inadmisibil sa ii asculti si sa-i si admiri pe cei doi daca ai trecut prin scoala, ai citit, consideri ca esti o persoana cu capul pe umeri! Te rog nu lasa pe altii sa iti poarte capul, acest gen de oameni se hranesc cu ignoranta altora. Sunt cei care se cred destepti intre prosti. Insa printre adevaratii psihologi nu cred ca cineva ii ia in considerare, sunt usori, apa de plaoaie.

  15. Am dat din prostie peste acest articol si nici nu voi mai trece pe aici , as dori doar sa spun un singur lucru: la fel cum tu, autoarea articolului, sustii ca trainerii acestia \”accentueaza total nerealist calitata produsului\” tu ai avut rabdarea sa accentuezi la fiecare fraza o jignire la adresa lor.
    Nu ii sustin nici pe ei 100% dar in felul in care ai redactat articolul tu sau esti o lesbiană sau o bitch/căţea, adica genul de femeie care influenteaza fraierii sa apeleze la un trainer de seductie pt sfaturi.
    Gandeste-te ca in fond acei clienti fraieri nu vor decat sa evolueze, sa creasca, ce-i rau in asta? Dar probabil tie iti place sa fii cea care manipuleaza barbatul si nu vrei sa fie el mai experimentat sau iti plac ciobanii care iti baga direct mana in par si te pun in genunchi. Trainerii promit calea de mijloc.
    Repet, nu mai trec pe aici, asadar nu voi raspunde la eventuale reply-uri.

  16. Dap…:))))primeam intr-0 perioada nenumarate mail-uri…o greseala de buton si brusc mail-ul mi-era invadat de \”scoala de seductie\” si o anume Andreea Papp…:)…rezultatul??? Dezabonare imediata!!!:))

  17. Sti proverbul romanesc \”\’nu judeca o carte dupa coperta\”,am citit din intamplare pe net cateva pagini despre chestile astea de seductie si ghici ce,de la inceput ti se spune ca nu exista nici o reteta prin care poti seduce pe cineva,si in nici un caz nu trebuie invatat nimic pe de rost (de genu te duci la o fata si ii spui bla bla bla bla bla si gata tei combinat cu ea.In acele carti ti se dau o multime de elemente de psihologie destul de interesante si ti se explica o multime de procedee de gandire ale omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.