fbpx

Ramanem fara musetel si menta?

Saptamana aceasta a inceput cu doua stiri indelung comentate si dezbatute. Prima ar fi uciderea lui Osama bin Laden. Omorarea legendara a unui personaj devenit legendar si pretext/ motiv al unui razboi. O victorie amara si nu foarte reparatoare. A doua stire este cea privind noile reglementari impuse de Uniunea Europeana in ceea ce priveste medicina naturista. Cu riscul de rigoare, cred ca a doua ne afecteaza mai mult decat prima.

La inceput, citind titlurile stirilor, recunosc, m-a cuprins un sentiment de panica. Apoi, am cautat sa vad la ce se refera mai exact aceste reglementari. Este vorba de obtinerea unor certificari. Fara ele, nu mai este posibila comercializarea remediilor pe baza de plante. Producatorii trebuie sa dovedeasca eficienta produselor, trecand prin etape de certificare, la fel cum se intampla cu medicamentele alopate. Teoria suna bine.

Spun ca suna bine pentru ca imi amintesc inca ravagiile pe care le-a facut – si poate continua sa le faca – celebra pilula de slabit chinezeasca, cea verde, dovedita ca avand subitramina, fapt nespecificat pe prospect. Sub eticheta “naturist”, s-a intamplat ca, cel putin pe piata romaneasca, sa se vanda multe produse daunatoare, deloc benefice. Si atunci un pic de ordine in domeniu m-ar fi bucurat. Si pe voi la fel, sunt sigura.

Citeste si:  Exista dragoste fara sex?

Totusi. Sa dovedesti eficienta unei singure plante in tratarea unei anumite efectiuni este extrem de costisitor. Se vorbeste despre sume cuprinse 90 000 si 135 000 de euro. Si asta pentru o singura planta. Ganditi-va ca exista produse in a caror compozitie intra mai multe plante. Sume pe care marile companii farmaceutice si le permit, dar care sunt total inaccesibile pentru producatorii de la care se aprovizioneaza reteaua Plafar, de exemplu.

S-au invocat, drept suport pentru noile masuri, efectele secundare pe care anumite medicamente naturiste le-au avut asupra a catorva consumatori. De cele mai multe ori, a fost vorba insa de tratamente care nu au fost luate in urma unei prescriptii a medicului, ci dupa priceperea fiecaruia. Or, n-ar fi fost mai logic sa se impuna necesitatea unei retete in cazul acelor tratamente considerate ca avand riscul de efecte adverse severe decat ingroparea, practic, a unei intregi industrii. Sa nu mai poti cumpara ceai de sunatoare, de paducel sau spirulina fara ca producatorii sa demonstreze eficienta unor produse folosite de sute de ani.

Citeste si:  Romancele si strainii in oglinda ipocriziei

Interesant mi s-a parut si faptul ca aceasta masura era prevazuta intr-o directiva europeana ce data inca din 2004, regasindu-se si in Codex Alimentarius (!). De ce acesti 7 ani de tacere?

S-a creat un val de panica, oamenii temandu-se ca nu vor mai avea acces nici macar la banalele ceaiuri medicinale. Pentru asta, vinovata se face si presa care a redactat total neprofesionist stirea. Exista firme care produc suplimente pe baza de plante de multi ani. Nume consacrate in domeniu. Acestea au deja certificari si pentru ele noile cerinte nu vor fi obiective de neatins.

Pe de alta parte, nu oricine are abilitatea si cunostintele necesare de a culege, ambala, prelucra si comercializa plante medicinale. Iar la noi, le vinde cam oricine. Asadar un anumit control trebuie sa existe in domeniu. Numai ca nu stiu daca s-a ales cea mai buna varianta. Scutite de testari sunt plantele care au fost testate timp de 30 de ani, dintre care 15 in interiorul Uniunii Europene.

Citeste si:  23 sau 32: cand e mai bine de facut un copil?

Poate ca suna a teorie conspirationista, dar noile reglementari par sa fie rezultatul unei campanii agresive de lobby duse de marii producatori de medicamente alopate. Chiar daca in Europa, institutia lobby-ului nu este reglementata prin lege. In ultimii ani, vanzarea produselor naturiste crescuse foarte mult, in detrimentul celor “traditionale”.

In spectrul larg al practicilor naturiste, intra si medicina ayurvedica si cea chineza, ramuri care au castigat multi adepti in Europa si care se vor vedea acum vaduviti nu numai de tratamente, ci si de o componenta culturala. In acest sens, au existat voci care au sustinut ca aceasta directiva se face vinovata de discriminare la adresa cutumelor non-europene si, prin urmare, incalca drepturile omului, nemaigarantandu-se accesul la tratament, asa cum il intelege fiecare si limitand clar optiunile de vindecare. Ma intreb daca si homeopatia si produsele homeopate intra sub incidenta acestor regulamentari.

4 Comentarii
  1. @Irina – savurez articolele tale, pt ca aduci aproape intotdeauna in discutie exact ceea ce ma intereseaza.

    In legatura cu prima \”stire\”, exista prea multe intrebari fara raspuns: Cand a avut loc de fapt operatiunea respectiva? Unde? De ce acum, dupa 10 ani de la atentate? De ce nu s-a facut totul \”discret\”, chiar daca dl Obama avea nevoie disperata de inca un mandat? etc
    Sa fiu sincera, nu m-ar mira nici macar daca as afla ca e o simpla scorneala \”victoria\” asta.

    In legatura cu cea de-a doua chestiune mentionata in articol …
    Asta e UE! Oricum, eu una nu-mi fac griji; exista produse BIO care au dobandit deja certificarile necesare si pe care le-as recomanda oricui.

  2. Multumesc, Cristina.

    Stii care e riscul? Ca unii consumatori in loc sa dea 10 lei, sa zicem, pe un flacon cu spirulina de la Plafar, produs de un producator roman, vor ajunge sa dea 30 pe acelasi produs, dar de la o companie straina. Da, produsele pe baza de plante nu vor disparea, dar cel mai probabil vor deveni inaccesibile. Micii producatori vor falimenta.

  3. @Irina – cat optimism! Nu unii, ci majoritatea. Mai exact, cei care nu se vor adapta.
    \”vor ajunge sa dea 30 pe acelasi produs, dar de la o companie straina\”
    Asta se intampla intr-o tara fara economie de piata functionala, cu o clasa politica dezorganizata(sa nu zic \”haotica\”), institutii parca inexistente si care traieste din adaos comercial de 30% sau chiar mai mare !
    Bineinteles ca nu s-a ales solutia cea mai buna – ci doar cea mai avantajoasa. Pentru un grup restrans, cum se intampla de obicei.

  4. Cu cea mai mare sinceritate iti spun, Irina, tu esti singura de pe flu care o citesc cu cea mai mare placere posibila. Ma hranesc cu articolele tale. Nu spun ca restul jurnalistilor si scriitorilor nu sunt capabili, dar pe mine personal nu m-a \”prins\” nimic asa cum m-au prins cuvintele si subiectele care le atingi tu.
    Te citesc demult si nu am scris niciodata ; am simtit nevoia sa-ti marturisesc. 🙂
    Multa sanatate si spor in continuare ! Don\’t ever stop. 🙂

Lasă un răspuns la Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.