Pumni si picioare de dragul unei fuste

Intre mine si moda a fost mereu o relatie complicata, de tip love&hate. Cunosc prea putine femei carora moda, hainele si pantofii, sa le fie perfect indiferente. Chiar si cand am de-a face cu o asemenea atitudine, mai privesc o data ca sa ma asigur ca e cea autentica si nu e doar bravura. Nu mi se pare nimic in neregula sa te preocupe modul in care arati si sa te bazezi pe o multime de textile ca parte a ta, parte care spune ceva lumii despre tine. Moralistii vor spune ca nu “haina face omul”, dar raman convinsa ca, cel putin, la nivel primar, initial, asta se intampla. Ca gest reflex, cand cunoastem o noua persoana, luam contact cu stilul sau si asta ne creeaza o prima impresie. Nu numai asupra paturii sociale careia ii apartine, ci si asupra lucrurilor in care crede, gradului de indrazneala sau de conformism. Sunt putine acele cazuri in care o tinuta ramane perfect neutra. Si chiar si atunci, tot putem desprinde o concluzie tocmai din neutralitatea ei. Da, chiar si o pereche de jeans, un tricou simplu de bumbac spun ceva despre celalalt, initiaza cel putin un inceput de poveste, urmand ca puzzle-ul sa se completeze pe parcurs.

Articolul meu nu tine neaparat de fashion, cat de eticheta fashion. Iar lipsa etichetei, cineva nu are cum sa fie vreodata “fashionable”.

Asa stand lucrurile, este usor de inteles ca iti doresti sa transmiti un mesaj corect, in concordanta cu propria personalitate si aspiratii prin intermediul vestimentatiei. Si cu toata acestea, nu pot intelege excesele. Am sa va dau cateva exemple.

1. Exista colectii si nume de designeri care au darul de a aduna cozi de oameni la primele ore ale diminetii in care respectivele produse intra in magazine. Stiti imaginile. Mai putin la noi in tara, insa nu cred ca mai avem mult pana acolo. Coada se formeaza, usile se deschid si iadul se dezlantuie. Cumparatoarele nici nu se mai uita la marimi, la detalii. Nu e timp pentru asta. Insfaca ce apuca si se bulucesc la cabine. Uneori nici macar nu mai probeaza. Nu e timp pentru asta. M-am intrebat ce anume m-ar putea face sa ma comport atat de psihotic. Sa ma cufund constienta fiind in imagini si posturi atat de dizgratioase. Sa smulg umerase, sa scotocesc, sa ochesc, sa vanez o textila oricat de celebru ar fi numele de pe eticheta si oricat de mic i-ar fi pretul.

Moda ar trebui sa serveasca frumusetii, dar si sa se supuna unei anumite etichete. Eu inca mai cred in conceptul de „lady”. Da, se poate sa pui mana pe cea mai frumoasa rochie din lume, dar modul in care ai obtinut-o nu se va fi spalat pana in seara cand vei alege sa o porti. Imaginile acelea cu multimi de femei rupand usile magazinelor, imaginile de dupa, post-diluviu, cu rafturi rasturnate, haine nedorite zacand mototolite pe jos, m-au facut mereu sa ma rusinez si sa ma gandesc ca e ceva profund in neregula cu ele. Cumpar si eu produse la reduceri, ma dau in vant dupa anumite branduri, insa nu sunt pregatita sa dau coate, sa imping, sa ma imbulzesc, sa ma plantez in fata unui magazin la ora 6 incaltata cu cei mai comozi pantofi pentru a-mi spori viteza si agilitatea de dragul niciunui articol. Poate sa fie si Manolo Blahnik la pretul de 1 euro perechea, n-am sa misc un deget pentru asta in sensul de mai sus.

2. Logo-urile la vedere. Aici trebuie sa dam cezarului ce-i al cezarului: asta e o boala romaneasca. Sau cel putin est-europeana. D&G-urile uriase, L&V-urile asijderea. Daca iesi putin pe strada, iti poti crea impresia ca asta e o tara bogata avand in vedere cat de “branduiti” sunt oamenii. Sigur, 90% dintre ele sunt falsuri grosolane, iar cei care realizeaza aceste fake-uri se axeaza in principal pe copierea catorva modele. Reteta sigura la noi: modelul care expune cat mai vizibil brandul. Ajungi sa crezi ca Louis Vuitton fabrica numai genti cu imprimeul acela arhi-ultra-purtat la noi. Chiar acela cu “l” si “v” multiplicate de sute de ori, fie pe fond maro, fie pe fond alb. Sa fie clar ce geanta si ce portofel ai, sa nu existe posibilitatea ca cineva sa nu isi dea seama ce brand iti atarna de umar. Ei bine, asta nu e tocmai dovada de bun gust. Imi place ca atunci cand vad o femeie bine imbracata sa incerc sa ghicesc ce articole poarta, cine le-a creat, nu sa-mi scoata ochii cu diverse initiale si logouri. Ce e prea mult strica. Si, as completa eu, ce e prea evident strica iremediabil.

La noi, termenul de fashionista se confunda cu cel de shopaholica. Or, prin fashionista eu inteleg o persoana care gusta moda, o intelege si care stie sa opereze in mod creativ cu conceptele ei. Fashionista este la curent nu numai cu ceea ce se lanseaza in magazine, ci are o serie de informatii mobile, privind fenomenul mode ca evolutie. Cea care se bate pentru o fusta nu este fashionista, ci doar o shopaholica ce necesita poate terapie, ca dependentii de tot felul. Cozile despre care va vorbeam mai sus sunt tot atatea simptome si manifestari ale sevrajului.

Femeia se transforma intr-un dressing ambulant, care nu face decat sa aspire produse si branduri. Ea nu se mai serveste de moda ca de un instrument, ci industria modei o foloseste pe ea pe post de spatiu publicitar. Sa stiti ca nu va faceti voua o favoare purtand acele logo-uri, ci respectivei firme producatoare. Si spre deosebire de inchirierea spatiilor conventionale, voua nu va plateste nimeni nimic.