fbpx

Povesti de dupa-amiaza, intr-un sediu CEC de cartier

Intr-o dimineata de vineri, eram la CEC. Cand sunt la CEC, cercetez mereu manichiura doamnelor de la ghisee. Este mereu interesanta. Cand se mai intampla sa fie si coada, fraternizez cu soarta trista a gardianului care sta in picioare opt ore pe zi si caruia probabil regulamentul ii interzice sa intre in vorba cu cei veniti pe acolo cu diferite treburi. Incep sa ma simt deodata George Costanza si mai am putin si-l intreb daca nu vrea un scaun. N-o fac pentru ca mi-e teama ca isi va pierde locul de munca si pe vremea asta… La CEC, nu te simti client nici macar acum. Simti ca esti cu “treburi”. Atmosfera pastreaza un amestec de institutie de stat cu una privata, dar inca nesigura pe picioarele ei si care plange inca dupa vremurile de mult apuse. CEC-ul este forma bancara a nostalgiei. Nostalgie financiara, numele tau e CEC!

Asa, si cum stateam eu la coada, urmarind mai o manichiura, mai o discutie, la un alt ghiseu face pasul regulamentar in fata un batranel. Care ii intinde “doamnei” din fata buletinul. Era chiar un buletin, din acelea gri, de pe vremuri, cu paginile ingalbenite.
– Stiu ca e cam uzat, dar seamana cu proprietarul, zice sugubat batranul.
Functionara intinde mana si-l apuca usor, cu varfurile degetelor, abia mascandu-si repulsia, de parca ar fi pascut-o o contaminare nevazuta.
– Mda, ar cam fi cazul sa-l schimbati.
– Stiu, zice batranelul. Dar il am de 34 si ani si ma gandesc ca, daca as lua unul nou, nu ar mai fi timp pentru mine invat pe dinafara seria si numarul. – tot pe ton de gluma.
– Trebuie sa-l schimbati! Nu se poate sa stati cu el in halul asta! Uite, zboara paginile din el!

Citeste si:  Abuzul creeaza monstri

In acel moment, “treaba” mea la CEC se terminase si a trebuit sa parasesc scena intrebandu-ma cum e posibil sa se adune atata acreala si atata insensibilitate intr-un trup firav de femeie.

Batranul acela isi anunta, intr-un mod amuzant, a la legere, inevitabilul sfarsit. Glumea cu propria-i conditie, iar varsta il face sa simta poate mai acut decat pe noi, ceilalti, faptul ca impartim toti aceeasi soarta. Facea o legatura intre evidenta populatiei si obsteasca iesire din scena. Iar functionara i-a raspuns nu in calitatea ei umana, ci in cea de rotita a unui sistem. Rotita stoarsa de umanitate pentru a se invarti cat mai eficient.

Este absurd cum am ajuns sa cream atatea institutii si servicii menite sa ne usureze existenta, sa ne faca viata mai placuta, mai suportabila. Si, in acelasi timp, este incredibil cum tocmai aceste accesorii de care incercam sa ne servim au ajuns sa ne-o complice atat de mult.

Citeste si:  Sex dupa nastere?

Moartea este un lucru trist. Insa s-o auzi enuntata intr-o sala plina de ghisee, pe un asemenea ton, te poate inmuia mai mult decat de obicei. Poate si datorita faptului ca se intampla intr-un mediu in care nu te astepti sa ai astfel de surprize. Marturisesc ca am iesit de acolo cu ochii intepandu-ma. In acelasi timp insa, pumnii mi se inclestau de furie din pricina functionarei ceva mai seci ca o piatra din Sahara.

M-am gandit apoi ca toti ne construim niste platose, ca nu avem cum sa mai functionam fara mecanisme de desensibilizare. Stiu ca exista meserii, precum cea de medic, de politist sau psiholog, in care sunt absolut necesare. Nu ma gandisem insa ca una dintre urmari ar putea fi acrul acela scuipat in cuvinte atunci cand cineva ne face o marturisire cat se poate de dificila, de incomoda. Chiar si atunci cand ea vine insotita de fluturarea gratioasa a unui ton jovial.
Mi-a parut rau sa constat ca functionara n-a fost la inaltimea batranelului din niciun punct de vedere. Nici in ceea ce priveste calitatea umana, nici in ceea ce priveste spiritul. Caci din aceasta perspectiva, cucoana cu manichiura cu strasuri parea mult mai aproape de moarte decat batranelul. Acesta era capabil de autoironie si, credeti-ma, e o mare calitate. Pe cand ea, ce umanitate mai pastra in spatele monitorului ei si a tacanitului pe taste?

Citeste si:  Abstinenta nu mai primeste bani

Cu atatea retele sociale, forumuri, cluburi, asociatii si organizatii, suntem din ce in ce mai putin capabili sa socializam, iar capacitatile noastre de empatie tind catre zero. Cineva imi spunea zilele trecute ca si-a construit, in mod constient, un mecanism de izolare fata de lumea din jur. Si ca se simte protejat. In coconul lui, nimic rau nu i se poate intampla. Se simte izolat de plebe si de suferinta. Boala, agresiunea, violenta, saracia din jur sunt niste lucruri dezagreabile cu care nu vrea sa aiba de-a face. Probabil acelasi lucru si-l propusese si functionara de la CEC. Ceea ce nu stiu oamenii cu platose este cat de fragile sunt acestea si cat se inutile se pot dovedi in anumite circumstante. Ele pot rezista unui razboi nuclear, dar o insulta, o vorba rea, indiferenta cuiva important le pot narui ca pe niste armuri de nisip ce se prabusesc odata ce apa ce le tinea legate s-a evaporat. Daca te dresezi intru insensibilitate, poti sa mai ai totusi parte de surprize. Si sa nu stii sa le faci fata.

6 Comentarii
  1. Ce te costa sa zambesti la o gluma nesemnificativa, care nici macar nu te \”arata cu degetul\” pe tine? De ce trebuie sa raspunzi cu scarba…? Inteleg indiferenta fata de problemele altora, este normal (fiecare le are pe ale lui, nu iti poti incarca sufletul si gandul cu probelemele altora). Nu trebuia decat sa isi faca datoria (nu sa se intinda la vorba, in caz ca nu avea \”dispozitie\”). Nu cred ca problema ei de acasa, familiara, etc…. justifica faptul ca l-a tras pe om la raspundere: \”ar trebui sa-l schimbati, cad foile din el!\”

    Ce te costa sa arati putina omenie? Crezi (@lorena) ca batranelul nu avea deceptii in familie, sau poate chiar el si-a pierdut copiii… Nu este o scuza ca problema ta personala sa te faca sa devi o \”scarba\”. Si eu sunt intr-o situatie foarte delicata, pot pierde in orice moment cea mai importanta fiinta din viata mea, dar asta nu este o scuza fata de nimeni daca devin o \”nesimtita\” si imi iau \”dreptul\” de judecata asupra unui om, care nu mi-a facut nici un rau, nici nu ma cunoaste si care doar a facut o gluma inocenta.

  2. da, trista povestea, dar nu e nicio surpriza cand vine vorba de functionarii de ghiseu. Ii stim deja cu totii, nu sunt nici umani, nici foarte inteligenti, nici prea informati sau educati, sunt niste roboti tristi, niste oameni pe care nici prieteni nu ai vrea sa-i ai, dincolo de jobul lor urat. Intr-adevar batranelul avea un umor amar si totusi simpatic. Pacat ca…

  3. Si eu sunt o functionara la ghiseu ( nu la CEC, dar nu conteaza), si incerc sa zambesc clientilor si sa fiu amabila, asa sunt eu si imi place, chiar daca am prbleme acasa, ma ajuta si pe mine sa ma simt mai bine. Desi recunosc ca poate la-nceput e greu, daca nu ti-e asa felul tau de a fi, dar cu timpul devine obisniunta si-ti face chiar bine si palcere sa stii ca ai facut un om sa se simta bine. Recunosc ca sunt o raritate, sper sa nu mai fie asa, nu e greu si nici imposibil. E chiar placut. Am un client care imi spunea: \”Si cat ma costa un zambet de-al tau? Vezi, daca zambesti esti mai frumoasa!\”. Ma ungea la suflet ce dragut era. Exista multi oameni draguti si buni. Din pacate sunt si din aialalti, dar sa-ncercam sa vedem jumatatea plina a paharului, nu ?

  4. Foaret trista povestea, foarte foarte trista…

    Ne impiedicma cu totii de oameni, unii mai buni, altii mai rai.

    Dar tristetea mare aici este ca aproapte toti, ne purtam urat cu batranii…

    Si bag pe toata lumea in asta, ca sa \”atact\” pe toata lumea, caci cei care nu fac asta, vor intelege \”demersul\” meu…

  5. Eu vad cu totul alt simbolism la povestea asta… si anume, batranelul nu vrea sa isi innoiasca buletinul ca, deh, la ce bun, daca el se simte obosit de viata si lipsit de energia de a mai face un lucru din ala marunt si enervant dar care face parte din viata. Iar functionara incearca sa il faca sa se simta inca viu si in rand cu lumea, nu cu un picior in groapa, spunandu-i ca ar trebui totusi sa si-l reinnoiasca…

Lasă un răspuns la lisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.