Dincolo de prezentari de colectii, dincolo de noile trenduri si de ceea ce ne dicteaza stilistii, se mai intampla si alte lucruri interesante in moda. Nu la noi, din pacate, ci pe alte meleaguri. De pilda, in numarul din septembrie al revistei Glamour, editia americana, a aparut Lizzie Miller. Nu va spune nimic numele, nu-i asa? Nici mie. Dar, odata cu toata valva starnita, am aflat.
Lizzie Miller e fotomodel. Pana aici, nimic senzational. Si, ca sa completez, Lizzie Miller e model si arata ca mine, ca noi. Ca voi. Arata normal. Ce inteleg prin normal? Atunci cand sta jos, purtand nimic altceva decat niste tanga, abdomenul nu sta perfect intins, ci se curbeaza molatic si se pot distinge chiar si niste vergeturi fine pe partile laterale. Cand sta in picioare, nu ii putem numara coastele. Si, in plus, are un zambet de milioane. Credeti-ma, e frumoasa! In limbajul industriei modei, ea este calificata ca „plus-one”, adica nu poarta marimea 0, marimea standard a fetelor de pe podiumuri. Pozele din pictorial o infatisau in pozitii total naturale, iar reactiile nu au intarziat sa apara. Cititoarele au salutat initiativa Glamour. Sute de mailuri au venit la adresa redactiei in care femeile isi manifestau incantarea. Si mai marturiseau ceva: „In sfarsit, ne-am regasit in paginile voastre!”.
Lizzie le-a raspuns sustinatoarelor sale: „Atunci cand eram mai mica, nu eram multumita de corpul meu si de felul in care aratam pentru ca nu intelegeam cum de prietenele mele erau atat de slabe. Cand m-am mai maturizat, am inteles ca fiecare corp este diferit si ca nu toate suntem slabe in mod natural, inclusiv eu! Am invatat sa-mi iubesc corpul asa cum e, cu fiecare rotunjime, cu fiecare curba a lui. Pe vremuri, eram atat de stresata cand trebuia sa port bikini pentru ca abdomenul meu nu era atat de bine definit. Dar toate avem formele noastre specifice. Si nu doar aspectul fizic conteaza! Daca te plimbi pe plaja in bikini si emani incredere si te simti sexi, toti te vor vedea ca fiind asa! Cand citesc emailurile, ma emotionez pana la lacrimi. Si eu am fost acea fata care rasfoia reviste sperand ca o sa gaseasca in ele o persoana care sa semene putin si cu mine. Si cand n-am gasit-o, am inceput sa ma gandesc ca e ceva in neregula cu felul in care arat. Cand J.Lo si Beyonce au aparut si au facut ca formele sa devina ceva sexy, am inceput sa ma accept mai mult. Este amuzant, dar vazandu-le pe ele cum arata si cat de sexy se simt, toate acestea m-au facut si pe mine sa ma simt la fel.”
Ma gandesc la motivul pentru care cumparam reviste de moda. De ce citim si urmarim materiale care nu vorbesc despre noi? Ci despre o fictiune, un ideal care ne-a fost inoculat incepand cu acea zi cand am primit cadou prima papusa Barbie si ne-am imaginat ca femeia ideala are picioare interminabile si sani fermi, solduri inguste si talie de viespe. Nu am nimic impotriva fictiunii, sa ne intelegem, dar sa-mi fie prezentata ca atare, sub numele de beletristica, nu de „shopping guide”, „life style” sau orice alta denumire mai poarta categoriile din revistele de moda.
Sunt constienta de faptul ca moda are si o importanta dimensiune artistica. Sa fim sinceri: aceasta este „palpabila”, cu adevarat prezenta si activa, mai ales in latura ei de haute-couture. In restul situatiilor, moda are finalitate comerciala. Trebuie sa ne imbrace supunandu-se unor precepte estetice, de acord, dar nu impunandu-ne o dictatura a masurilor. Asa stand lucrurile, ma tem ca noi suntem singurele vinovate pentru ca suportam asta, pentru ca toleram si incurajam o anumita mentalitate. Nu barbatii sunt cei care cumpara reviste de moda, ci noi suntem acelea. Noi stam si privim minute in sir fotografii cu fapturi ireale, atinse de magia photoshop-ului. Noi stam si regretam ca nu avem un “brush†cu care sa putem sterge un cm-doi pe solduri, un kg pe fese si abdomen si un milimetru din grosimea pometilor. Haideti sa nu ne mai chinuim, sa nu ne mai frustram ca nu avem 45 de kg la 1,65.
Nu ne iubim asa cum suntem, nu ne iubim trupurile si nu le respectam. Ne insultam in fiecare zi bucati din noi insene, ne sfasiem sub propriile noastre priviri dispretuitoare inainte ca altii sa apuce sa o faca. De cele mai multe ori, noi ramanem singurii nostri calai. Cand vorbim cu prietenele noastre, le spunem „m-am facut cat o vaca”, „sunt cat dulapul”, „fundul meu este urias, iar coapsele imense”. Ne insultam singure incercand sa ne ciopartim in asa fel incat sa corespundem unui anumit tipar. Blestematul tipar 60-90-60. Lizzie si imaginea ei din Glamour nu transmit acelasi mesaj. Lizzie se iubeste, e naturala, emana incredere in sine prin fiecare por si arunca valuri de lumina peste noi. De aici, recunostinta acelor cititoare. Care, poate, dupa ce au vazut-o pe Lizzie, umana, normala, s-au privit altfel in oglinda. Cu mai multa afectiune, cu mai mult respect.
Va rog sa va zambiti mai mult. Sa va priviti cu mai multa caldura, nu cu otelul unui ochi chirurgical. Nu va mai mutilati mental. Nu mai tanjiti dupa niste imagini abstracte, care nu vi se potrivesc, care nu fac parte din voi si care v-ar amputa personalitatea. Uitati-va la Lizzie. Chiar e superba!
DA ! DA ! DA ! de o mie de ori DA ! acestui articol adevarat. Suntem asa cum ne vedem, asa cum ne intelegem, asa cum ne respectam trupul si sufletul ! Si oare de ce ne intereseaza mai mult ce zic prietenele noastre despre noi decat ce spunem noi despre noi insine? Nu ar trebui sa ne intereseze decat sa ne simtim bine in trupul nostru, sa ne simtim bine atunci cand ne privim in oglinda imbracate doar in lenjerie intima, sau seara cand ne strecuram in pat invaluite in pijamalute comode si vaporoase, sau la piscina atunci cand nu ne este rusine cu costumul cel nou si putin cam indraznet pe care ni l-am dorit si pecare il purtam pentru prima data. Ar trebui sa hranim trupul asa cum ne hranim sufletul…cu tot ce ne face noua bine, cu tot ce ne dorim si tot ce poftim sau ravnim. Sa renuntam la frustrari dureroase.Sa nu mancam o ciocolata sau o inghetata si apoi sa ne simtim vinovate zile in sir ca si cum am fi infaptuit cea mai josnica crima impotriva umanitatii ! Hai sa ne respectam ! Sa facem miscare de fiecare data cand avem putin timp liber, sa ne rasfatam cu cateva sedinte la o sala de gimnastica, sau un masaj, sau o sauna dupa preferinta si alegerea fiecareia dintre noi; sa mancam ce dorim dar sanatos si cu masura; sa ne rupem din protofel macar o data pe saptamana putin ca sa mergem la un salon de coafura; sa alungam gandurile ca daca suntemn trecute de 45 de ani nu mai putem sa purtam haine putin extravagante, tineresti si viu colorare ci numai taioare gri si fuste pana la glezne; sa lasam parul rebel sau tuns scurt si sa nu ne gandim niciodata ca un permanent ar fii mai comod si mai economicos ! Hai sa ne respectam FETELOR ! Ati facut destule sacrificii…copiii au crescut iar barbatul mai poate sa-si incalzeasca si singur mancarea, sa puna si el masa, sa spele si el vasele alaturi de noi iar masina de spalat sau aspiratorul nu ar trebui sa mai fie niste secrete pentru el !Fiti mandre de voi, de actiunile voastre si mai ales de trupul vostru ! Indemnul va este trimis de la o femeie de 48 de ani, cu o cariera in plina ascensiune, care a terminat o facultate anul acesta, dinamica si mandra de ea, de felul cum gandeste si cum arata.Secces tuturor celor care gandesc ca mine si curaj celor care incerca sa gandeasca astfel !
sunt de acord ca trebuie sa te iubesti asa cum esti, dar sa fim seriosi, cantitatile de sunca de pe orice parte a corpului nostru au o cauza..si nu e tocmai hormonala. eu n-am sa ma iubesc cu 70 de kile la 1.65, pentru ca stiu ca putin sport, putina grija cu ce mananc, putin respect pentru mine imi va lua si din kilograme… unde nu ai ce face, inbteleg.. daca nu prea ai sani, asta e, n-o sa alerg sa mi-i operez, insa putina alergare pentru coapsele grase si pline de celulita cred ca pot sa fac.macar in al 12lea ceas.
Alexandra, nu m-am referit la persoanele supraponderale. Este clar ca atunci cand ai peste un anumit numar de kg trebuie sa iei masuri pentru ca e daunator pentru sanatate. M-am referit la acele standarde imposibile. La lookul de fotomodel. Daca veti cauta pe google poze cu Lizzie Miller in Glamour, veti intelege la ce ma refer. Si va provoc sa-mi spuneti dupa aceea ca Lizzie nu e superba!
Totusi antistereotipia pe care ai dezvoltat-o tu in acest articol (foarte bun,de altfel) le dezavantajeaza pe cele slabe in mod natural. Adica…slabe fara a se infometa, a tine diete, a face sport si asa mai departe. uneori, a fi slaba naste complexe la fel de adanci ca si opusul, pentru ca chiar daca pe podium defileaza cele cu \\\\\\\\\\\\\\\”masura 0\\\\\\\\\\\\\\\”, viata reala ne ofera o imagine mult diferita. Sunt pro-trebuie sa ne iubim corpul asa cum e fara a ne complace, evident, intr-o situatie care ne dezavantajeaza (estetic, medical etc.) si sa nu ne ghidam dupa false si ireale modele, dar asta inseamna un apel atat la cele peste, cat si la cele sub medie. Ca sa exemplific intr-un fel, eu am 1,65 si 47-48 de kg care nu s-au modificat nici macar dupa ce am iesit din perioada de crestere, si desi in termeni \\\\\\\\\\\\\\\”estetici\\\\\\\\\\\\\\\” ma incadrez intr-o medie optima, eu nu m-am simtit niciodata altfel decat complexata (am depasit partial momentul) pentru ca metabolismul meu nu-mi permite sa ma ingras, iar eu arat mai firava sau…sau poate e o falsa perceptie care, totusi, n-are legatura cu anorexia de ordin psihologic 🙂 Cred ca si cele ca mine ar trebui sa fie incurajate, doar ca noul curent nu ne vizeaza pe noi.
Monica, imi pare rau daca te-ai simtit exclusa din apelul meu. Pliurile, ridurile, kg in plus, toate acestea sunt niste metafore. Ideea e sa luptam impotriva unor standarde artificiale, impuse noua din afara. Fie ca suntem grasute sau slabute. Sau chiar \”normale\”.
super tare articolul.din pacate cu o floare nu se face primavara si toti anii de inoculare a acestor masuri standard,inca isi spun cuvantul,trebuie doar sa ne uitam la pustioaicele din ziua de azi(si nu numai pustioaice).si din pacate pareea mea este ca aceste tendinte se vor acutiza.si eu am 1,65 si aproape 70 de kg,dar am inceput sa fac miscare si se vad rezultatele.si nu nu vreau sa am 45 de kg ci doar sa ma simt mai bine.tin sa precizez ca acum 6-7 ani aveam 44 kg.dar cand mi-am cunoscut sotul mi-a zis ca el nu iese cu mine pe strada asa.el are 1,84 si 95 kg.asa ca in decursul a aproape 6 ani am luat toate acele kg in plus.