Citesc literele de-o schioapa ale unui titlu care ma anunta ca Iulia Vantur si actorul acela indian, pentru al carui nume ar fi nevoie sa dau un search pe google, nu mai fac un cuplu. El insusi s-a declarat burlac, iar fostele lui iubite s-au grabit in a-i canta prohodul prezentatoarei tv. Ea, biata, nu mai surade cu subinteles cand e intrebata de el, au remarcat ochii de vulturi ai ziaristilor de tabloid. Tonul este aproape elegiac, e o rusine nationala ca n-o mai ia si pe „a noastra” baiatul ala faimos de la Bollywood.
Stiti deja, eu am o problema cu modul in care media se refera la femeile romance in relatiile, sa le zicem, externe. Pana acum observasem costumele de „pimp”, de proxeneti ale ziaristilor. La fiecare contact pe care-l aveau cu „oameni din tari straine”, intrebau, aproape pavlovian, ce parere au despre romance. Era intrebarea care urma imediat celei referitoare la mancare. Abia asteptam un strain cu simt al umorului care se spuna „nu stiu, nu le-am gustat inca”. Sau „hm, mi-au picat cam greu”, in fine, o reactie care sa-i faca sa inteleaga pe talambii si talambele purtatoare de microfon si reportofon ca nu te poti referi la femei ca la niste bunuri de larg consum. Acum, de cand cu tamtam-ul privitor campionatul mondial de fotbal, observ ca nu suntem singurele scoase, cu sau fara voie, „la produs”. O patesc si braziliencele prin clipul ala celor de la Venga Boys, plin de sani saltareti, inzorzonati cu ciucurasi, stelute si diverse alte aplicatii, pentru piesa-imn intitulata simplu „Brazil”.
De la un timp insa remarc faptul ca nu suntem doar bune de intretinut carnal straini, ci suntem si maritabile, la o adica. Asadar, vrednice sa le purtam numele si tancii. Am doua exemple mari si late. Modul in care a fost urmarita viata amoroasa internationala a Madalinei Ghenea si, mai recent, a Iuliei Vantur. In articolele care povesteau cum a iesit Ghenea cu DiCaprio, apoi cu Gerald Butler, care numarau invitatiile la cina, care semnalizau cu plesninda mandrie ca i-a fost prezentata chiar si mamei (!!!), ghiceam intentiile unor petitoare. Gesturile de tate si frecatul mainilor se citeau printre randuri de parca odata cu bucuriile nuptiale ale modelului se prabusea si asupra noastra, ca natie, un potop de binecuvantari.
Zici ca ne creste ratingul de tara daca fetelor acestora le va sclipoci pe deget verigheta pusa de o vedeta internationala. Imi si imaginez redactorul scriind cocosat de spate din pricina importantei coplesitoare a momentului. A fost invitata la o cina in familie? Wow! Auzi rasarind zorii luminosi peste natiune si Stefan cel Mare zambeste de pe lumea cealalta.
Atitudine de cumetre, provincialism gros ca smantana integrala, zici ca suntem o imensa agentie matrimoniala, dar cu putine bunuri la export. Si asa, cand relatiile scartaie, o tara intreaga se foieste si-si pierde somnul. „N-a fost sa fie nici de data asta!” – fatalismul adanc scoate capul. Madalina Ghenea e de doua ori vinovata in ochii codoaselor nationale. Din doi si un sfert (parc-a fost si Adrien Brody pe undeva la orizont, dar cu sorti indoielnici), niciunul! Cate vise de marire sa-si mai faca si poporul asta obidit, de cate ori sa mai fie tras pe sfoara prin cununii glamoroase la Hollywood sau la Bollywood, totuna, ca noi suntem modesti?!
Oare cu Michael Fassbender li s-o arata ceva in zat nanaselor din media?
Te pomenesti ca i-a facut careva farmece…