fbpx

Esti un bou si stii ca am dreptate!

Exista situatii in care restul tacticilor au esuat. Discutiile au ramas fara rezultat, argumentele au disparut in eter, iar problema a ramas fara solutie. Si atunci apare, intr-o lumina stralucitoare, deloc prietenoasa insa, ideea unui ultimatum. Ori e ca mine, ori nu mai e deloc. Ultimatumul este insa o unealta periculoasa in arta negocierii de orice fel.

Mi se pare la fel de periculos cum era in urma cu 200 de ani provocarea la un duel, fara sa tii neaparat sa participi la acea lupta, rugandu-te ca respectivul sa renunte. Sau sa-i pice un bolovan in cap. Sau sa aiba un dramatic accident de trasura sau de calarie. Cu alte cuvinte, daca intentionezi sa dai un ultimatum, trebuie sa fii sigur ca ai suficient curaj incat sa-ti duci “amenintarea” pana la capat. Altfel, in proxime situatii conflictuale, nimanui nu-i va mai pasa de reactiile tale, vei fi catalogat drept un individ slab, fara personalitate.

Am incercat sa gasesc in propria-mi existenta situatii in care sa fi dat un ultimatum cuiva. Si nu prea am gasit. Am dat insa peste cele in care mi s-a dat un ultimatum. La unele am cedat, la altele, nu. Marturisesc ca sunt o fiinta careia ii repugna stridentele de orice fel. Si, din pacate, sunt confruntata cu ele extrem de des.

Se spune despre romani ca sunt un popor pasnic. Va amintiti discursurile acelea “noi n-am atacat niciodata, noi doar ne-am aparat”. Ceea ce se uita este ca, in numele acestei nevoi de a ne apara “tara si nevoile si neamul” am facut aliante rusinoase care s-ar putea sa fie totusi mai condamnabile decat niste porniri belicoase. Agresivitatea exista, asadar, si tot felul de alte metehne, insa nu la nivel declarativ.

Se pare ca nu mai stim sa dialogam. Cel putin pe internet nu o facem in mod clar. Am urmarit siderata in ultimele zile un conflict intre o scriitoare tanara si cativa internauti. Totul pornind de la o cronica a filmului Poker, ultima pelicula regizata de Sergiu Nicolaescu. Doar pornind. Pentru ca remarcile nu aveau nicio legatura nici cu filmul, nici cu cinematografia in general. Din pacate, elementul de noutate nu a fost reprezentat, in ceea ce ma priveste, de agresivitatea comentatorilor. Cu asta eram obisnuita de ceva vreme. Ci de cea a autoarei. Care a raspuns insultelor cu alte insulte. Care a tinut sa-si detalieze cv-ul in speranta ca “va inchide gura” preopinentilor ei.

Exista o incrancenare care urateste si cele mai frumoase chipuri, dar si cele mai luminate minti. Inainte vreme, apreciam mai mult inteligenta decat politetea, marturisesc. Acum incep sa ma indoiesc ca ar exista inteligenta veritabila fara politete.

Stiu ca este greu sa-ti controlezi reactiile mai ales cand esti pus la zid fara prea multe argumente. Cand ceilalti tin sa-si intareasca opiniile cu exemple din alte sfere sau aducand in discutie viata personala, culoarea sosetelor pe care le porti sau marca de tigari preferata. Insa, atunci cand vezi ca nu poti convinge pe cineva, oricat de indreptatita ti s-ar parea propria parere si oricate confirmari ai primi din alte parti, mi se pare mai demn sa te retragi elegant. Atunci cand cobori in noroi, invariabil vor sari stropi si pe tine. Stropi ce nu dispar asa usor cum ai putea crede. Pe taramul ideilor, nu a aparut niciun produs de tip Vanish.

Citeste si:  Ne plac baietii rai?

Tinem mult prea mult sa avem dreptate. Obsesia ultimului cuvant este una dintre bolile nationale care ne mananca incet, ca o cangrena, ratiunea si afabilitatea. Am fost martora unor dispute infioratoare. Nu vorbesc doar despre cele vazute la tv, unde interesul electoral, manipularea telespectatorilor si demagogia dicteaza inclusiv patima controverselor. Ci si de cele care se desfasoara intre noi, oamenii obisnuiti. Iar uneori miza lipseste cu desavarsire. Chiar nu primim niciun premiu, nu asteptam nicio recompensa. Cu toate acestea, ne supunem orbeste demonstratiei ca noi avem dreptate, noi si nimeni altcineva.

Vrem prea mult sa ni se dea dreptate. Si ma intreb eu, daca suntem atat de convinsi de validitatea opiniei pe care o sustinem pana la tahicardie si consum exagerat de tutun, atunci de ce mai avem nevoie de validari din exterior? De ce tinem atat de mult la convertirea celuilalt? De ce nu vrem sa ne imbogatim ascultand mai mult? Ceea ce uita cei care se angajeaza in diferite dispute este un fapt banal: cu cat sunt mai vehementi, mai agresivi in expunerea punctului de vedere, cu atat au mai putine sanse. Din tristul exemplu de mai sus, eu, ca trist spectator neimplicat in niciuna dintre tabere, am iesit din respectivul “stabiliment” virtual cu o senzatie total dezagreabila. Nu m-au convins nici comentatorii, nici autoarea. Daca insa am uitat “nick-name”-urile respectivilor cititori, am retinut cu siguranta numele autoarei. Asa ca, putem spune ca, desi ii domina pe cei care i se opuneau in privinta unui oarecare nivel cultural, cu siguranta la capitolul maniere, se putea pune un semn de egal cu usurinta.

Citeste si:  Ce au in comun popii si manelistii?

Caci da, tot urland, surzim de la taria propriei voci. Cand esti prea preocupat sa ridici tonul, de parca decibelii ar trage spuza puterii de convingere pe felia ta de dezbatere, exista un efect secundar nedorit: timpanul este slabit si la tine nu prea mai ajunge nimic din ceea ce universul are sa-ti ofere. Inclusiv argumentele celor cu care dezbati.

4 Comentarii
  1. Cititnd articolul tau mi-am adus aminte de ce mi-a spus mama vis a vis de diferentele intre generatii:

    – Mama, in viata mea nu am indraznit sa ii spun unui om sau despre un om: bai, esti prost, bai ce prost e ala! Voi nu va departajati colegii si amicii si oamenii in doar 2 categorii: aia care va plac si care <sunt destepti> si cei care nu va plac si inevitabil <sunt prosti>.

    Da, nu mai avem scara de valori, nu mai avem rabdare sa ascultam pana la capat un om.

    Si ma intrba tot mama, DE UNDE STII CA X E PROST CAND TU DE FAPT, NU STII NIMIC DESPRE EL???

    Felicitari pt articol!

  2. he, he, ma bucur ca cineva a luat atitudine si ca acele commenturi de la alte articole nu au fost in zadar:). pt cei care nu stiu, lupta asta continua de a dovedi ceva dupa ce ai facut o afirmatie, indiferent de corectitudinea ei, se numeste legea consecventei:D…aaa, si se poate EDUCA! numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.