Mi-este destul de greu sa abordez subiectul de astazi, din doua motive:
1. Nu sunt doctor in teologie, deci specific de la bun inceput ca afirmatiile care imi apartin sunt, dupa parerea mea, de bun simt si nu rezultatul profundei cunoasteri pe care o am despre litera crestinismului;
2. Stiu ca exista multe persoane foarte atasate de tot ceea ce inseamna practicarea obiceiurilor religioase; lor le spun ca nu ma leg de aceste obiceiuri care le sunt dragi ori pe care le considera litera de lege; vorbesc despre modul in care noi interpretam mot-a-mot lucruri ce ar trebui sa fie, din nou – dupa parerea mea! – intelese intr-un sens mult mai larg.
Incep cu doua exemple.
Intr-o duminica o domnisoara X care nu are masina de spalat merge la o prietena Y cu un morman de… cuverturi si perdele, sa spunem, rugind-o sa o lase sa le spele la masina ei. Raspuns: „Imi pare rau, nu spal duminica!”. Domnisoara X: „Dar nu speli tu, spal eu! Nu am ce face, vor dormi niste rude la mine si nu am avut timp sa le spal si daca le spal la mana nu se ususca pana diseara! Oricum sunt ale mele, deci eu spal!” Domnisoara Y: „Este masina MEA de spalat deci eu spal! Si, oricum, nici tu nu ar trebui sa speli duminica! NU! Vino maine, daca vrei!”.
Al doilea exemplu ar fi acesta: intr-o zi oarecare o alta domnisoara Z se pregateste sa plece la cumparaturi pentru pomana de… nu-stiu-cate zile a unei rude foarte apropiate. La usa suna un bun prieten T, aproape plingind, explicindu-i ca are o problema foarte grava si ca are nevoie pentru cateva zile de niste bani imprumut. Raspuns: „Imi pare rau! Am bani in casa, dar trebuie sa cumpar pentru pomana. Trebuie sa dau… (nu mai tin minte ce)… la trei biserici si sa fac pungute de impartit la cimitir. Nu pot sa te ajut!”.
Nu prea cred ca acest articolas trebuie sa aiba o concluzie ci mai degraba ar fi un subiect de dezbatere. Ce pacate sunt mai mari decat altele? Oare nu cumva ne poticnim intr-o vina mica, savirsind astfel pacate mai grave? Ce este mai important in exemplul cu masina de spalat? Ca nu s-a spalat duminica sau ca cineva a solicitat ajutorul si nu i-a fost acordat? Sau in cel de-al doilea exemplu… daca era ajutat domnul T insa nu se mai facea pomana… oare acest ajutor intr-o situatie grava nu era mai important? Doar pentru ca nu se respectau strict niste canoane insemna ca se supara Dumnezeu? Dar Dumnezeu n-o fi avind si El o lista de prioritati? Faptul ca banii din care s-ar fi facut pomana cu pricina ajungeau undeva unde puteau salva ceva sau, poate, pe cineva, nu poate avea calitatea de „pomana”?
Cum spuneam, consider ca lucrurile trebuie interpretate in spiritul lor si nu doar in litera lor. Mi-e greu sa cred ca Dumnezeu se impiedica in maruntisuri atunci cand judeca daca esti bun sau rau. Credinta se masoara prea putin in de cate ori ai calcat prin biserica. Si daca esti un bun practicant al obiceiurilor religioase iar intre doua lumanari pe care le aprinzi te gandesti ce bine ar fi daca ar pica baiatul vecinilor BAC-ul ca sa se invete minte ca este foarte obraznic… aceasta inseamna sa fii un bun crestin?
Valorile crestinismului (si nu doar ale crestinismului!) precum iubirea, toleranta… imi par valori profund umane si este grotesc modul in care sunt calcate in picioare – ironic! – in numele aceleiasi credinte care le propovaduieste.
Pentru cei care ocupa uneori locul domnisoarelor X si Z in exemple ca cele de mai sus: fara suparare, cred ca Il considerati pe Dumnezeu olecuta cam tembel! – parerea mea…
ai dreptate