Tari precum Finlanda, Norvegia, Suedia sau Islanda sunt laudate adesea pentru numarul mare de femei din consiliile de administratie ale companiilor si pentru numarul de femei care detin roluri importante pe scena politica. In unele dintre cazuri, procentele nu au fost obtinute pe cale naturala si competitie mai mult sau mai putin deschisa (voi detalia ulterior), ci au fost impuse prin legislatie.
Conform unui studiu aparut in „Northwestern Journal of International Law & Business”, e inca prematur sa spunem ce efect a avut in termeni de business impunerea cotelor de reprezentare in randul consiliilor de administratie ale companiilor. In timp ce exista date care arata scaderi usoare pe plan financiar, alte studii confirma o crestere a capitalului uman, care s-ar putea monetiza in profit mai tarziu, o crestere a abilitatilor de comunicare si o scadere a numarului de conflicte.
Initial, in Norvegia, companiilor listate public li s-a recomandat doar sa aiba 40 la suta femei in consiliile de administratie. Cum nu s-au inregistrat progrese in atingerea participarii dorite, cota a devenit obligatorie in 2006 si a fost atinsa in 2009. Nu va grabiti insa sa cantati victoria. Nici macar acolo lucrurile nu stau tocmai roz cu picatele. Desi sunt mai multe femei in boarduri, numarul de CEO femei a ramas relativ acelasi. Cum se explica asta? Prin aparitia fenomenului asa-numitelor „fuste de aur” („golden skirts”), femei care ocupa posturi in mai multe boarduri. Recordul, se pare, il detine Mai-Lill Ibsen, care facea parte, la un moment dat, din 179 de consilii si conducea trei companii norvegiene si una daneza si care s-a pronuntat ea insasi impotriva legiferarii, argumentand ca masura e discriminatorie si ca femeile sunt prea puternice pentru a avea nevoie de asta.
Japonia a impus si ea cota de 30 la suta, care trebuie atinsa pana in 2018, in prezent, numai 1, 6% din pozitiile de conducere fiind detinute de femei. Germania mizeaza tot pe 30 la suta incepand cu 2016 desi a fost una dintre tarile cele mai reticente, Kristina Schroeder afirmand in urma cu cativa ani ca impunerea unei cote de reprezentare ar fi un esec la nivel politic.
Aceeasi cota, de 30 la suta, a fost stabilita printr-o rezolutie si de catre Parlamentul European si trebuie atinsa pana in 2018. In 2013, in companiile europene, 17,6 la suta dintre membrii consiliilor de administratie erau femei. Evelyn Regner, co-raportor din Comisia pentru afaceri legale a declarat ca „Parlamentul si-a facut datoria, acum e randul Consiliului (pentru a intra in vigoare, directiva trebuie votata si de Consiliul de Ministri– n.r.) sa mearga mai departe, sa finalizam aceasta directiva, impreuna cu Comisia, inainte de alegerile europene, pentru a obtine o mai mare egalitate de gen in cadrul companiilor europene. Aceasta va dovedi cetatenilor nostri ca luptam pentru nediscriminare si sanse egale pentru toti pe piata muncii”.
Pentru ca Romania face parte din UE, ar fi interesant de aflat si alte detalii. De pilda, masura nu s-ar aplica firmelor care au mai putin de 250 de angajati. Deci, imm-urile ies din calcul din start. Si daca v-ati intrebat, ca si mine, ce s-ar intampla in cazul a doi candidati cu cv-uri egale, abilitati asemanatoare, aflati ca prioritate il are genul cel mai slab reprezentat. Nu, asta nu inseamna neaparat cel feminin. Ganditi-va ca sunt ramuri dominate de un sex sau altul.
Nu la fel au stat lucrurile si in Finlanda. Aici, cotele nu au fost impuse companiilor, ci au venit in urma unei schimbari de mentalitate si in urma campaniilor si exemplelor vii oferite de personalitati din mediul business care au sustinut avantajele detinerii de posturi de conducere non-executive de catre femei. Este singurul exemplu important de crestere masiva a reprezentarii feminine in mediul high corporate fara interventii legislative.
Hai sa o recunoastem: este discriminare pozitiva si inca nu stim care ii sunt efectele pe plan socio-economic. Nu stim daca au devenit mai profitabile companiile conduse de femei a caror prezenta a fost impusa. Nu a trecut suficient timp pentru masuratori elocvente. Caci despre asta e vorba: sigur ca o femeie poate conduce cu succes o companie. Dar garantii nu exista decat atunci cand si-a croit singura drumul acolo si nu cu ajutorul unei legislatii care o favorizeaza.
Este, daca vreti, o coacere grabita, artificiala a societatii. Discriminarea de gen trebuie combatuta, dar nu suprimand competitia, ci doar asigurandu-i reguli oneste, care sa se aplice egal tuturor. Egalitate de sanse, echitate, nu garantare a succesului prin lege. Da, incurajezi femeile sa lupte pentru posturi de conducere asigurandu-le un mediu propice, oferindu-le aceleasi sanse la educatie, facilitati pentru cresterea copilului, masuri de protectie pentru mame si pe piata muncii, dar nu garantandu-le si medalia si sampania de la final.
Auzi, Irina, in masura in care oamenii, inclusiv femeile, ca Utopika, nu voteaza un om, indiferent cat de intelgent si capabil e el, intr-o functie politica pe motiv ca are vagin, cotele alea sunt mai mult decat necesare pentru reprezentarea politica a femeilor? Sau crezi ca barbatii ne reprezinta bine interesele?