Ma gandeam ca nu v-am mai vorbit de mult de o carte de proza scurta numai buna de luat pe un sezlong. Am ales una desi poate nu are tocmai atmosfera „a la legere” pe care cineva o cauta atunci cand obisnuieste sa citeasca pe plaja, cu o limonada alaturi. Titlul ei este Femeia, victima a speciei? si este semnata de Joyce Carol Oates. Cartea a aparut la editura Leda.
Am ramas usor nedumerita de varianta de titlu pentru care a optat traducatoarea Cristina Cristea. Dincolo de rezonanta usor de tabloid – contrazisa flagrant de continut – titlul romanesc este la o departare considerabila fata de cel original: The Female of the Species.
Probabil cele 9 povestiri care compun cartea ar constitui un excelent material de studiu pentru cursurile de studii de gen. Nu-mi dau insa seama cum ar putea fi abordate cazurile femeilor din carte, femei obisnuite capabile de mari cruzimi. Aici este detaliul infiorator: nu sunt femei pe care sa le tradeze ceva, ba chiar unele dintre ele sunt abia niste copile, altele sunt gospodine, casnice, doar vreo doua apartin upper class-ului.
Pe coperta troneaza pe o banda rosie Povesti cu mister si suspans. Suspansul nu e prea prezent, trebuie sa va spun, cititorul ajunge relativ rapid sa intuiasca urmatoarea miscare. Sarea si piperul o constituie insa tonul total detasat al scriiturii, hainele comune, simple, lipsite de podoabe ale stilului, iar uneori vocea narativa prinde accente copilaresti chiar in mijlocul relatarii unei atrocitati. Si stiti ce efect straniu poate avea vocea unui copil care povesteste orori.
Avem sotii adulterine, o fetita care urca pe un acoperis cu fratele sau-bebelus in brate, o fetita-prostituata amatoare de suveniruri ciudate, o sotie de milionar consumatoare feroce de branduri de pe Madison Avenue si ingrozita de perspectiva imbatranirii, sotii-criminale, mame ucigase, infirmiere asasine. Figuri inspaimantatoare ale caror actiuni constituie o provocare pentru o eventuala analiza psihoogica. Da, majoritatea se confrunta cu situatii dificile, fac parte din medii, familii si comunitati destramate, dar exista clar o disproportie in modul in care aleg sa faca fata factorilor externi. Iar crimele sunt de cateva ori hobby, placere, pasiune, iar alteori sunt plasate chiar sub semnul milei, al compasiunii.
Si, cu toate astea, Joyce Carol Oates e atat de buna incat te face sa intri in mintea personajelor sale, sa le observi mecanismele, fara ca asta sa insemne ca si stii cum anume functioneaza, vezi cum o decizie proasta atrage o alta, cum oroarea capata culori din ce in ce mai profunde, cobori parca treptele unei pivnite pana cand ajungi in bezna deplina si apoi te intrebi cum de te-ai trezit acolo.
Partea perversa a cartii e ca te faci sa iti spui ca: daca personajele acestea nu au nimic extraordinar in aparenta, daca sunt doar niste fete in multime, niste fete oarecare, toate putem ajunge asa?.
Asadar, in acest context, titlul cartii “Femeia, victima a speciei? capata valente cu adevarat ironice. Femeile din cele noua povestiri, pana sa fie victime, sunt cauzatoare de victime. Poate ca sunt si prada, dar in primul rand sunt pradatori. Manipulate de cativa barbati, e adevarat, dar si mari maestre ale manipularii la randul lor. Una peste alta, o lectura-experiment interesanta.