fbpx

Ghiveciul si casa ghivecelor, jardiniera

La inceput a fost oala de lut. Nici nu-i de mirare, dat fiind ca meseria de olar se revendica drept prima de pe planeta noastra. E drept, si aceea de curtezana reclama intaietatea, si ca sa impacam ambele parti, vom considera ca olaritul reprezinta intaia meserie masculina din lume.

Gradinile cu sol arid – daca acestea pot fi numite gradini – isi gasesc salvarea in oalele de lut. Cele mai sensibile, mai exotice plante traiesc bine in aceste recipiente, a caror calitate de baza, pe langa aceea ca ofera un sol pe care conditiile naturale nu-l dau, e faptul ca pot fi mutate. In sezonul rece, vor sta in casa, la caldurica. Oalele de lut vor impodobi gradinile in grupuri, si nu cate una singura, iar efectul va fi cu atat mai spectaculos cu cat vasele vor avea dimensiuni mai mari.

Citeste si:  Racoreste locuinta

Din Egiptul antic, trecand prin Grecia si Roma de asemenea antice si pana in Europa zilelor noastre, ghivecele de flori au fost nelipsite. Lutul, inclusiv dupa ce e transformat in teracota, permitevaporarea apei, si astfel radacina plantei poate sa respire. Totul e sa alegem fericit marimea vasului, ca radacina sa se dezvolte in voie. De aceea, cand alegem un ghiveci, primul criteriu e sa cunoastem dimensiunile pe care planta le va atinge la maturitate. Apoi, ne hotaram asupra materialului din care sa fie confectionat ghiveciul. Variante sunt destule.

Ghivecele de ceramica, fie simple, de culoarea pamantului ars, fie viu si cu diverse modele colorate, sunt mai aspectuoase decat oalele simple de lut. Ofera plantelor aceeasi buna aerisire, prezentand dezavantajul ca se sparg destul de lesne.

Plasticul a castigat teren si la ghivece, ca-n cazul atator alte produse. Se transporta usor de la magazin acasa ori dintr-un loc in altul al gradinii sau al casei, dar planta nu se va simti nemaipomenit intr-un ghiveci de plastic, pentru ca apa n-are bune conditii de evaporare. Plus ca nu va fi prea mandra nici de partea estetica a locuintei sale. Sub aspect practic, ghivecele de plastic sunt potrivite doar pentru plantele care iubesc umiditatea peste masura.

Citeste si:  Mami, vreau sa te ajut!

Ghivecele de lemn, din esente tari, sunt si frumoase, si gazde bune pentru flori sau alte vegetale. Cnd aceste ghivece sunt mari si pantecoase, ele se cheama ciubere. Sunt ideale pentru plantele mari, in genul lamailor.

Indiferent de materialul ghiveciului, el poate sa fie cu rezervor de apa incorporat. Inventia foloseste celor care uita sa ude florile sau lipsesc de acasa cu zilele. Din rezervor, apa se scurge lent in pamantul din ghiveci si mai e si contorizata, sa ne dam seama cand e pe sfarsite, dupa modelul combustibilului de la autoturism.

Citeste si:  Secretele femeilor suple – compulsivitate vs. rutina

Asezate pe balustrada balconului, in pervazul ferestrei sau suspendate un pic sub fereastra, jardiniera contine pamant pentru flori sau, mai adesea, poate gazdui mai multe ghivece. E mai de efect cand contine flori de mai multe specii, cat mai diferita una de alta. Jardiniera are pana intr-un metru lungime si e confectionata din ceramica, lemn, plastic, fier.

Cand vine sub fereastra, da mai bine daca jardinière depaseste un pis latimea ferestrei. Da iarasi bine daca o jardinière de plastic, mai putin aspectuoasa, va fi imbracata in lemn. E foarte simplu, rama va fi confectionata din placaj, vopsit dupa preferinte, iar cu un suport de metal se va fixa in peretele casei.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.