fbpx

Ce culori și ce haine se poartă în sezonul de toamnă-iarnă 2022-2023. Cele mai noi tendințe din modă

Ce culori și ce haine se poartă în sezonul de toamnă-iarnă 2022-2023. Cele mai noi tendințe din modă. Sursă foto: Canva
Ce culori și ce haine se poartă în sezonul de toamnă-iarnă 2022-2023? Sursă foto: Canva

Ești curioasă să afli ce culori și ce haine se poartă în sezonul de toamnă-iarnă 2022-2023? Anul acesta, cele mai noi tendințe din modă includ și niște trenduri mai vechi din industria fashion, dar care revin în forță.

Se spune că nimic nu dispare, ci totul se transformă. Acest lucru este perfect valabil și pentru industria fashion. Nu știm dacă izolarea din ultimii doi ani ne-a făcut mai nostalgici sau mai economi, dar este clar că trendurile din acest sezon includ piese clasice, readuse în actualitate.

Ce se poartă în sezonul de toamnă-iarnă 2022-2023?

Anul acesta, și în industria fashion se vede aceeași tendință: de a combina nuanțele clasice precum gri sau bleumarin cu nuanțe puternice de galben muștar sau roșu cu cele care amintesc de natură, ca verde pădure și caramel.

Citeste si:  Haine elegante si pentru marimi mari, de la Quelle

De asemenea, nu lipsește nici eleganța unui roz deschis discret și a lavandei, menite să ne aducă zâmbete pe buze.

Depresia în care ne-a aruncat situația globală din ultimii doi ani a dus la apariția unei adevărate terapii prin culoare în modă. Cu toate că nuanțele nu mai merg spre neon, ca în alți ani, sunt prezente culori destul de intense pe podiumurile de modă din toată lumea.

Citeste si:  Lenjeria intima a femeii moderne - noutati si promotii, de la Quelle

Cele mai noi tendințe din modă

Când vine vorba despre piesele în sine, noul sezon ne aduce un strop de comoditate combinat cu un pic de nostalgie. Gecile de tip „puffer” pot fi acum incluse atât în ținutele sport, cât și în cele elegante. În varianta supradimensionată, geaca puffer este un must have pentru orice fashionistă curajoasă.

Paltoanele sunt și ele în trendurile internaționale. Clasice sau cu broderii elaborate, sunt din nou la modă în sezonul rece anul acesta. Fustele plisate și rochiile de mătase cu influențe retro ne readuc în următoarele luni stropul de eleganță clasică.

Citeste si:  Chef de plaja cu costumele de baie de la Quelle

Nu trebuie să uităm nici de tricotajele în nuanțe naturale sau pământii și de puloverul tip vestă. Extrem de versatil, acesta din urmă este un must have atât pentru doamne, cât și pentru domni. Poate fi folosit în stilul clasic, într-o ținută office sau elegantă, dar poate scoate și o ținută din anonimat dacă este combinat într-un mod fericit cu alte piese.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.