Cand vin pe lume, bebelusii sunt deja dotati cu principalele conexiuni intre neuroni, cele care ii asigura vederea, auzul, vorbirea, motricitatea. Dar marea majoritate a conexiunilor definitive abia urmeaza a se realiza. Creierul se maturizeaza lent si se „modeleaza” in functie de conditiile de mediu in care traieste copilul (cat de mult este stimulata mintea lui, ce calitate a vietii i se ofera…
S-a dovedit, de exemplu, ca antenarea in activitati fizice si intelectuale, de la varste cat mai fragede, garanteaza transformarea, peste ani, a copilului de astazi, intr-un adolescent cu performante cerebrale notabile. Eplicatia este logica : puse „la munca”, celulele nervoase isi dezvolta „capacitatile” de comunicare, respectiv conexiunile). In jurul varstei de 12 ani, creierul atinge „talia” definitiva, ceea ce nu inseamna, insa, ca dezvoltarea lui se incheie acum. Maturitatea- sau „majoratul”, cum am spune, mai in gluma, mai in serios, o atinge intre 20 si 25 de ani. Este usor de remarcat decalajul fata de maturitatea hormonala. Acesta ar putea oferi, de altfel, explicatia comportamentului „nesabuit”, temerar si usor inconstient, la varsta pubertatii.