Cand m-am decis sa scriu despre confuzie au fost deseori pus in situatie de a nu intelege ceea ce se intampla cu cineva. Sa descoperi ceea ce se intampla, ceea ce se petrece in cineva este o operatie pe care cei care sunt implicati intr-o psihoterapie o fac deseori. Confuzia este o stare necesara de multe ori. Confuzia este starea care desparte o perioada de alta perioada. Jung vorbea despre o stare de moarte, de neintelegere si de amestec deplin in orice travaliu de cunoastere. Confuzia pare ceva crud, ceva de condamnat, ceva nesemnificativ. „Eu nu inteleg” pare o drama in sine pentru un Adam care a avut la acces la mar.
Nebunia nu cunoaste confuzia. Acolo lucrurile sunt clare. Paranoicul nu are confuzii, pentru el lucrurile sunt evidente. Depresivul stie tot despre inutilitate. Nici o stare patologica nu pare afectata de confuzie. Starile de confuzie sunt in cazul patologiei receptate de ceilalti sau in momentele de iesire din crize. Absenta confuziei inseamna a simti si a sti lucrurile intr-un mod clar. Dar deja am putea sa incepem sa ne indoim despre nemultumirea fata de confuzie.
Confuzia este in modul in care receptam o situatie. Cand stim ca suntem in confuzie acest lucru implica in mod direct ca va exista un moment ulterior in care confuzia va disparea. Starea de confuzie are sens atat timp cat exista si opusul ei. Cand exista prea multa claritate suntem intr-un registru in care fie vorbim despre o lume simplista fie despre prea multa patologie. Claritatea absentei confuziei presupune de multe ori o schema care duce la formalism si reduce totul la cateva variabile.
Bineinteles ca o stare de confuzie resimtita ca atare conduce de multe ori pe cineva sa caute ajutor in afara. „Nu mai inteleg nimic” inseamna de cele mai multe ori ca mai multe lucruri sunt amestecate ceea ce face ca logica obisnuita a gandirii constiente sa fie depasita. Atunci o alta logica, o alta asezare a lucrurilor devine posibila. Pentru ca suntem dispusi sa afirmam atunci ca fiecare are un inconstient care are alte criterii. Acest lucru ne poate face sa cerem ajutor pentru ca acea parte „confuza” sa capete un sens.
Si tot de la sine apare o intrebare: „Cine este in confuzie?” Putem afirma ca avem o confuzie cognitiva in care mai multe date se amesteca. Putem sa vorbim despre o confuzie afectiva in care mai multe trairi creeaza un cocteil pe care nu reusim sa il decelam. Sau vorbim despre o confuzie in ceea ce priveste diferenta intre sexe, intre generatii sau intre familie si straini. Aici insa putem sa ajungem cu usurinta intr-o zona a traumei.
Dar confuzia intre ceva si altceva este si incalcarea unei limite care in mod obisnuit functioneaza. Aparte este visul si starea de veghe. Daca incepem sa avem o confuzie intre vis si realitate atunci vom vorbi despre o dificultate de perceptie a realitatii, a barierei intre lumea interioara si cea exterioara. De obicei stim cu exactitate care este una si care este cealalta. Cand apare aceasta confuzie, apare si dificultatea data de trairea senzatiei in sine. Dar cele mai multe senzatii de confuzie nu merg pana la aceasta limita. Confuzia ramane o pozitie necunoscuta pe care o persoana o simte la un moment dat. Daca reuseste sa foloseasca confuzia pentru a rezolva motivul confuziei si nu confuzia in sine atunci lucrurile capata mai repede in sens. Rezolvarea confuziei este o consecinta a confuziei si nu solutia in sine.
As spune ca starea de confuzie este una dintre o dorinta si o realitate care nu corespunde cerintelor date. Confuzia presupune ca o anumita limita a fost incalcata dar aceasta discutie va aduce inerent in discutie problema acelei limite. Odata limita clarificata, confuzia isi pierde sensul. Daca aceste randuri sunt un pic confuze acest lucru se datoreaza subiectului, altadata poate vom vorbi despre situatiile de confuzie pe care le simte o persoana intr-o situatie concreta.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.