Please select a featured image for your post
Un studiu realizat in Suedia arata ca acei copii care au fost mai populari si au ocupat o pozitie privilegiata la scoala, sunt mai sanatosi la varsta adulta decat cei care au fost neglijati de colegi.
Studiul a implicat 14.000 de copii, fiind demarat in 1966, cand subiectii aveau 12-13 ani, si finalizat in 2003. In prima faza, copiii au raspuns unui chestionar care urmarea sa stabileasca locul pe care il ocupau in ierarhia sociala, pentru ca ulterior, cand acestia au devenit adulti, sa le fie monitorizata sanatatea, prin prisma numarului de spitalizari.
Astfel, s-a constatat ca persoanele marginalizate la scoala erau de noua ori mai predispuse bolilor de inima si de patru ori mai expuse riscului de diabet – ambele fiind afectiuni corelate stilului de viata. In egala masura, persoanele nepopulare puteau dezvolta tulburari mentale si comportamentale, precum automutilarea si suicidul, riscul fiind, in cazul lor, de doua ori mai mare, comparativ cu cel prezentat de colegii lor mai apreciati.
Rezultatele sunt cu atat mai interesante cu cat acestea nu pot fi atribuite profesiei, venitului sau educatiei primite in familie. Pozitia sociala pe care copilul o ocupa la scoala si in grupul sau de joaca poate avea astfel un impact major, si deseori trecut cu vederea, asupra sanatatii sale ca adult, subliniaza Ylva Almquist de la Universitatea din Stockholm.